Stiri de ultima ora

Tudose, despre controalele ANAF la două redacţii: Nu am întrebat

Tudose, despre controalele ANAF la două redacţii: Nu am întrebat
Economic
Premierul Mihai Tudose susţine că nu l-a întrebat pe şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan Stan, de ce ANAF a controlat două redacţii de ştiri şi afirmă că nu este treaba politicului şi a Guvernului să intervină în activitatea unui "organism independent".

Întrebat dacă i-a explicat Bogdan Stan care a fost scopul controalelor ANAF în cazul unor redacţii de ştiri, Tudose a replicat: "Nu-l întreb nici unde a fost, nici unde o să se ducă, nici de ce a fost, pentru că asta e începutul sfârşitului - implicarea practic a politicului, a Guvernului în activitatea unui organism independent. Practic, mă interesează rezultatele, iar cei care se simt, eu ştiu, agresaţi sau nedreptăţiţi de acţiuni au toate pârghiile legale pentru a riposta". 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu este o instituţie politică şi nu îşi face calendarul de acţiuni control în funcţie de declaraţiile anumitor politicieni, , adăugând că Direcţia Antifraudă are programate la nivelul lunii iulie 4.000 de controale.

Acesta a răspuns astfel unei întrebări referitoare la controlul inspectorilor antifraudă la redacţia Rise Project. 

"ANAF nu este o instituţie politică şi nu îşi face calendarul de acţiuni de control în funcţie de declaraţiile anumitor politicieni sau de calendarul acestora. Noi avem un calendar şi o strategie clară care nu are în vedere astfel de lucruri. Aseară (joi n.r.) am dat un comunicat de presă în acest sens şi mai multe amănunte nu pot să va dau în momentul de faţă. La nivelul Direcţiei Antifraudă pe luna iulie sunt 4.000 de controale programate, probabil că Rise Project a fost în unul dintre acestea. În momentul în care verificarea se va finaliza, probabil vom lua măsurile legale în funcţie de constatările care sunt acolo", a explicat Stan. 
capital.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus