Stiri de ultima ora

Telekom înfruntă statul din cauza OUG 114: Luăm în calcul neparticiparea la licitaţia 5G

Telekom înfruntă statul din cauza OUG 114: Luăm în calcul neparticiparea la licitaţia 5G
Economic
Grupul Telekom România a anunţat că analizează varianta neparticipării la licitaţia 5G, programată în a doua parte a acestui an, din cauza condiţiilor care derivă din aplicarea prevederilor OUG 114/2018. 

“Noi facem business, nu caritate. Condiţiile care derivă din aplicarea prevederilor OUG 114/2018 nu sunt acceptabile şi analizăm serios varianta neparticipării la procedura de atribuire, care va fi organizată de autoritatea de reglementare din domeniu în a doua parte a acestui an”, a spus Majoros, citat de profit.ro .

Bugetul din acest an include venituri excepţionale de 2,1 miliarde lei din închirierea benzilor de frecvenţă 5G, un nivelul semnificativ superior, conform Consiliului Fiscal, al veniturilor preconizate comparativ cu cel avut în vedere în varianta iniţială a bugetului aferent anului anterior (care evalua aceste venituri la 1,3 mld. lei). 

„Este foarte probabil ca taxarea suplimentară a sectorului telecom prin OUG nr. 114/2018 să fie de natură să facă problematică obţinerea acestor venituri, având în vedere posibilele reevaluări ale planurilor de expansiune de către operatorii din domeniu”, a comentat Consiliul Fiscal.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus