Stiri de ultima ora

TARICEANU: Referendumul, o diversiune prin care Iohannis încearcă să fure startul

TARICEANU:  Referendumul, o diversiune prin care Iohannis încearcă să fure startul
Economic
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri, la Ploieşti, că referendumul este doar o "diversiune" prin care şeful statului, Klaus Iohannis, încearcă să "fure startul pentru campania de alegeri prezidenţiale".

Acesta a afirmat că preşedintele Iohannis face "un joc de politică internă" care nu are "nicio legătură cu mandatul său şi nici cu interesele românilor".

"Deci în loc să discutăm despre problemele care sunt de interes pentru români - ce fel de Europă vom construi, va fi o Europă cu o singură viteză cum ne dorim noi sau va fi o Europă cu mai multe viteze, în care vor fi state puternice, statele vechi membre ale Uniunii Europene şi statele noi, care vor trebui să urmeze numai ceea ce decid ceilalţi? Va fi o Europă în care vor continua politicile de solidaritate, va fi o Europă care va fi caracterizată, în continuare, de politicile de coeziune menite să reducă decalajele între ţările membre mai recent şi ţările vechi? Deci, în loc să discutăm despre aceste lucruri - cum şi ce va susţine România, care sunt punctele forte pe care noi trebuie să ne axăm în viitorul Parlamentul European, preşedintele face un joc de politică internă care nu are nicio legătură cu mandatul său şi, mai ales, nici cu interesele românilor în această perioadă faţă de instituţia care va trebui să fie nou aleasă, mă refer la Parlamentul european", a adăugat liderul ALDE.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus