Stiri de ultima ora

Speranțe pentru infrastructură? Topul achizițiilor publice în perioada 11-17 noiembrie

Speranțe pentru infrastructură? Topul achizițiilor publice în perioada 11-17 noiembrie
Economic
Săptămână trecută, Municipiul Târgoviște a semnat un contract pentru modernizarea și reabilitarea drumului de centură al orașului. Una dintre firmele câștigătoare este Metabet CF S.A., care figura acum câteva luni în presa din Brăila. Mai exact, a fost subiectul unor proteste spontane din iunie, alături de Dalex Group SRL și Protelco SA, împreună cu care semnase un contract în valoare de peste 17 milioane de lei. Obiectivul era asfaltarea unor străzi din cartiere periferice, însă localnicii au semnalat că, deși lucrările începuseră în martie, niciun utilaj nu a mai apărut timp de trei luni, lăsând anumite zone săpate până la nivel de fundație și împiedicând astfel accesul cu mașina. În săptămâna care a urmat protestului, lucrările au fost reluate. Sperăm că vor avea o altă abordare în ceea ce privește contractul din Târgoviște.

Coni S.R.L. este o altă firmă care a câștigat același contract. Patronul său, Nicolae Onea, a fost reținut sub acuzații de evaziune fiscală și spălare de bani în 2014.

Iridex-Group-Plastic S.R.L. și Autotehnorom sunt nume pe care le cunoaștem deja, întrucât au mai apărut în topul achizițiilor publice și în anchetele România Curată. Și firma Elsaco Electronic SRL este certată cu legea, dat fiind faptul că în ianuarie 2018 a fost trimisă în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu.

Într-o notă mai optimistă, firma Electrogrup se va ocupa de balizajul și pista noului Aeroport Ghimbav – Brașov. Aceeași firmă a demarat la începutul lui noiembrie un proiect pentru dezvoltarea unei rețele de telecomunicații 5G în Olanda, fiind una dintre primele inițiative de acest gen în Europa.

Despre ce alte achiziții a făcut statul în ultima săptămână puteți citi în tabelul de mai jos.







Denumire contract

Valoare atribuită (RON)

Autoritatea contractantă

Firme câștigătoare





Creșterea capacității portante și modernizarea pistei decolare aterizare și a suprafețelor de mișcare aferente la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

143.198.755

Regia Autonomă Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

FCC CONSTRUCCION





Achiziția de 16 tramvaie de cca. 26 m destinate transportului public de călători

105.731.270

Municipiul Iași

BOZANKAYA OTOMOTIV MAK. İML. İTH. VE İHR. A.Ş.





MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE – REST DE EXECUTAT PMT-2019-P-021, Codul unic de identificare procedură: 4279944-2019-41

75.061.357

Municipiul Târgoviște

OPERES

Metabet CF S.A.

CONI S.R.L.





Proiectare și execuție Balizaj – construcții și instalații – etapa a III-a AIBG, Proiectare și execuție Amenajare Bandă Pistă – etapa a III-a AIBG

55.124.846

Județul Brașov

Electrogrup





Contract de furnizare a energiei electrice

47.010.054

Sngn Romgaz SA-Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL

Electrica Furnizare





Reabilitare conducte aducțiune Constanța

33.460.367

S.C. Raja S.A. Constanța

Iridex-Group-Plastic





Asfaltare DJ 178C, Rădăuți-Frătăuții Vechi-Frătăuții Noi-Bilca-Vicovu de Sus, km 1+800-23+276 județul Suceava

32.259.656

Consiliul Județean Suceava

Autotehnorom





Execuția lucrărilor pentru obiectivele de investiții aflate în administrarea ANIF, din cadrul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România – etapa I – 2 loturi-3-execuție

27.729.726

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare

Elsaco Electronic S.R.L.





Servicii de deszăpezire în municipiul Baia Mare în perioada 2018-2022

21.702.340

Municipiul Baia Mare

Construrom S.A.





FURNIZAREA DE APARATURĂ MEDICALĂ

20.118.209

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon

Phm Comserv S.R.L.

Brains M&A Consulting







Dacă semnalați nereguli în vreun contract de achiziție publică, vă rugăm să ne scrieți la contact@romaniacurata.ro.

Donaţi aici ca să susţineţi activitatea România Curată.

www.romaniacurata.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus