Stiri - Editia din date de 11-01-2019

Arhiva stiri din data de:
11-01-2019 Stiri de ultima ora din

Senzațional! Cum a contribuit un român la succesul discursului lui Donald Tusk!

Economic
Senzaționalul discurs al președintelui Consiliului European, președintelui Consiliului European, Donald Tusk, a stârnit ropote de aplauze la Ateneul Român, unde a avut loc ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, dar și mare entuziasm în rândul opiniei publice. Un român a avut o contriubuție esențială.

Ultima ora

Traducătorul discursului preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în limba română  - considerat senzaţional de cei mai mulţi ascultători - este Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului UE. El a povestit, pentru Mediafax, cum s-a ajuns ca înaltul oficial european să susţină perfect un discurs în româneşte.”Traducerea nu a fost esenţială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm şi pentru preşedintele Tusk şi pentru Preşedinţia română, pe legislaţie şi pe declaraţii politice. Am lucrat cu unii colegi din cabinetul preşedintelui Tusk. Discursul şi l-a scris singur dl. Tusk, iniţial în poloneză, apoi a fost tradus în engleză, iar pe acea variantă am lucrat eu, împreună cu un asistent al său, şi cu o colegă româncă, cu care ne-am sfătuit la soluţiile lingvistice", a declarat Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene. "Am şi făcut o înregistrare audio a discursului, ca să îl ajute. L-am ajutat la scris anii, cum a fost 1986, pe care i-am scris cu cuvinte. Noi, traducătorii, am fost impresionaţi de faptul că este foarte talentat la astfel de lucruri, ştie ce este ţ, ă şi ş. Am lucrat câteva ore la traducere, au mai fost modificări pe parcurs. Ne bucurăm că am putut contribui la ceva ce a devenit foarte important pentru români, am fost total surprinşi de efectul pozitiv al discursului, ne dă o satisfacţie a muncii”, a spus Mărăşescu. Dan Mărăşescu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca iar din 2006 lucrează la Bruxelles la Consiliul Uniunii Europene ca translator.

În discursul său, Tusk a citat din Nichita Stănescu, Mircea Eliade şi a amintit de marii sportivi români, precum Nadia Comăneci şi Simona Halep, dar şi ce performanţa istorică obţinută de Steaua în anul 1986, la Sevilla, atunci când a câştigat Cupa Campionilor europeni în faţa Barcelonei.



Articole similare :
11
ian.
povestea din spatele discursului de senzatie al presedintelui consiliuluii european donald tusk romanul care a facut traducerea am facut o inregistrare audio ca sa il ajute
Politic
”Traducerea nu a fost esenţială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm şi pentru preşedintele Tusk şi pentru Preşedinţia română, pe legislaţie şi pe...

11
ian.
romanul care a tradus discursul lui donald tusk nu stiu cine i a furnizat citatele cea mai mare parte a scris o singur
Actualitate
Românul care a tradus discursul lui Donald Tusk: Nu ştiu cine i a furnizat citatele, cea mai mare parte a scris o singur Discursul citit în limba română de preşedintele Consiliului European,...

12
ian.
cine este romanul care i a scris discursul lui donald tusk
Politic
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a ținut, joi, un discurs cu care i a cucerit pe toți românii. Dan Mărășescu este românul care a tradus acest discurs. Actualizat 12.01.2019 12 26...

11
ian.
discursul care a impresionat romania nu a fost deloc o premiera donald tusk i a vrajit la fel pe bulgari slovaci si estonieni
Actualitate
Discursul președintelui Consiliului European, în limba română, a fost aplaudat îndelung la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, care a avut loc joi seara la Ateneul Român. Tusk a citat...

11
ian.
romanul care a tradus discursul lui donald tusk discursul l a scris singur eu am primit textul in engleza si apoi l am tradus am facut si o inregistrare vocala si i am dat o
Politic
de președintele Consiliului European, Donald Tusk, joi seară, la Ateneul Român, cu prilejul ceremoniei de preluare a Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România , a stârnit ropote de aplauze...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari pentru impozitare Wagner Invest Evaluari pentru impozitare Wagner Invest
Evaluari pentru impozitare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte