Stiri de ultima ora

Schimbare în conducerea diviziei de rafinare a OMV Petrom

Schimbare în conducerea diviziei de rafinare a OMV Petrom
Economic
Începând cu data de 1 iulie anul curent, Thomas Gangl, 47 de ani, îi va succeda în funcţie lui Manfred Leitner, care din motive personale a anunţat că nu va mai fi disponibil pentru un nou mandat în boardul OMV.

În paralel, consiliul de supervizare al OMV a decis o nouă structură organizaţională a grupului, astfel încât operaţiunile downstream vor fi împărţite în operaţiuni de rafinare & şi petrochimie şi o subdivizie de marketing & trading, în ideea "concentrării pe expansiunea şi optimizarea activelor şi maximizarea prezenţei de piaţă a companiei", a precizat grupul austriac.

Directorul general Rainer Seele va fi responsabil, cu carcater interimar, pentru operaţiunile de marketing & trading, până la numirea unui înlocuitor permanent.

La mijlocul acestei luni, Rainer Seele anunţa că OMV a decis să îşi concentreze operaţiunile din domeniul financiar, personal şi IT pentru întregul concern la sediul general de la Viena. "Vestea bună este că vom aduce peste 250 de angajaţi foarte bine calificaţi la sediul central de la Viena", a declarat Seele.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus