Stiri de ultima ora

Rusia nu exclude o ieşire din Tratatul Cer Deschis

Rusia nu exclude o ieşire din Tratatul   Cer Deschis
Economic
"În privinţa liniei pe care o vom urma, toate opţiunile sunt pe masă, nu excludem nimic", a declarat Riabkov pentru agenţia rusă Interfax, cu două zile înaintea unei reuniuni extraordinare a ţărilor semnatare ale Tratatului "Cer Deschis".

Tratatul, în vigoare din 2002, permite survolul reciproc între Rusia şi ţările semnatare al teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate cu scopul de a promova încrederea la nivel internaţional.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat la 21 mai retragerea pentru şase luni a ţării sale din acest tratat, declarând că acţiunile Rusiei l-au obligat să ia o astfel de decizie.

Riabkov a apreciat că acest tratat este ''un acord util, care a fost mult timp unul dintre fundamentele securităţii europene". "N-aş spune că în acest caz reacţia va fi automată, de genul americanii au acţionat într-un anumit fel şi aceasta înseamnă că noi le vom urma exemplul. Însă repet, nu este exclusă nicio variantă, vom continua să analizăm situaţia", a explicat oficialitatea rusă.

În acest sens, Riabkov a declarat că Rusia nu şi-ar dori ca aliaţii SUA să o apuce pe acelaşi drum, deşi a recunoscut că "acest risc există".

Partenerii din cadrul Tratatului "Cer Deschis" vor aborda la 6 iulie, într-o reuniune extraordinară, retragerea SUA din acest acord.

Riabkov a semnalat că Rusia nu se aşteaptă la prea multe de la această conferinţă, cel puţin în ceea ce priveşte posibilitatea ca SUA să rămână parte a acordului.

"Diversele analize cu privire la posibilitatea ca Rusia să întoarcă această decizie nu sunt decât o perdea de fum, o nouă încercare de a da vina pe altul pentru propriile acţiuni incongruente, atât în ceea ce priveşte acest acord, cât şi multe altele", a apreciat el.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus