Stiri - Editia din date de 14-01-2018

Arhiva stiri din data de:
14-01-2018 Stiri de ultima ora din

Românii cumpără tot mai mult vin la bag-in-box în detrimentul celui la sticlă

Economic
Inventat în SUA în anii 50, sistemul de ambalare a vinului într-o pungă cu robinet prinde tot mai mult teren în România, în detrimentul vinului ambaşlat la sticlă. Producătorii au început să folosească acest ambalaj şi pentru vinurile de calitate superioară, consumatorii apreciind că sistemul bag-in-box păstrează mai bine calităţile vinului.

Tot mai mulţi consumatori de vin din România aleg vin la bag-in-box în detrimentul vinului la sticlă, în linie cu trendul global, a declarat, pentru News.ro, proprietarul companiei specializate pe distribuţia de soluţii bag-in-box, Azoc Star, Cătălin Costiniuc, precizând că producătorii au început să ambaleze şi vin de calitate superioară la bag-in-box, iar raportul dintre calitate şi preţ este unul mai bun.

Sistemul de ambalare a vinului într-o pungă cu un robinet a fost inventat în SUA, în anii 50, iar în anul 1977, în Franţa, s-a deschis prima fabrica din Europa pentru astfel de ambalaje. Aceasta fabrică a fost achiziţionata ulterior de compania Smurfit Kappa, care a dat şi numele acestui ambalaj, ,,bag-in-box’’, utilizat în prezent pe toate continentele.

Cota de piaţă a crescut vizibil în ultimii ani

Cota de piaţă a vinurilor la bag-in-box a crescut vizibil în ultimii ani în întreaga lume. În cazul Franţei, ţara cu cea mai mare producţie de vin din lume, între 2006 şi 2016, cota de piaţă a acestui produs, în volum, a crescut de la 14% la 38%. Pentru România nu există statistici oficiale, însă majoritatea producătorilor de vin din ţară au şi vinuri la bag-in-box, potrivit lui Costiniuc.

El consideră că românii care aleg bag-in-box-ul, în detrimentul vinului la sticlă, apreciază că acesta păstrează mai bine calităţile vinului, chiar dacă vinul nu este consumat în ziua deschiderii cutiei, fiind şi soluţia potrivită şi pentru proprietarii de baruri sau restaurante, care au în meniul lor vin la pahar.

”Să presupunem următorul scenariu. O persoană ajunge seara acasă şi doreşte sa bea un pahar cu vin. Dacă vinul este la sticlă, fie se desface sticla, se consuma un pahar - restul vinului se strică în maxim două zile; fie achiziţionăm un sistem de scos aerul din sticla şi creare a vidului. Există şi situaţia în care consumăm toată sticla şi ne îmbătam. Pentru astfel de situaţii, când dorim să consumăm doar un pahar de vin, ambalajul bag-in-box este ideal, deoarece primul pahar de vin este la fel de bun ca şi ultimul. Condiţia este ca vinul din bag-in-box să fie consumat în 60 de zile de la deschidere”, a afirmat Costiniuc.

Cota de piaţă a acestui produs creşte, chiar dacă nu va înlocui clasica sticlă de vin, în contextul în care producătorii au început să ambaleze şi vin de calitate superioară, iar raportul calitate-preţ este mai bun, consideră Costiniuc.

Azoc Star este reprezentul în România, Bulgaria, Moldova şi Georgia al companiei franceze Smurfit Kappa Bag-In-Box, cel mai mare producător de soluţii bag-in-box din Europa.



Va recomandam sa cititi si :
22
oct.
paharul din sticla de vin cum functioneaza guzzle buddy
Stiinta-sanatate
De acum nu trebuie să ţi mai reumpli paharul de vin. O companie americană a scos pe piaţă accesoriul care transformă orice sticlă de vin într un pahar uriaş Guzzle Buddy. Mai...

28
ian.
trucul care te ajuta sa transformi un vin ieftin intr unul de prima clasa
Stiinta-sanatate
Dacă prima înghiţitură luată dintr un pahar de vin nu este satisfăcătoare pentru papilele gustative, se prea poate ca vinul pe care l ai ales să nu fie unul de primă mână....

03
nov.
dopul tirbuson pastreaza aroma vinului
IT & Media
Dopul tirbuşon botezat Coravin 1000 face ca sticlele de vin desfăcute să poată fi consumate cu aceeaşi plăcere a gustului şi după ce au stat desfăcute o perioadă de timp. Această...

21
oct.
degustari de vinuri noi si vechi timp de trei zile in cadrul salonului iubesc vinul romanesc
Actualitate
Vinvest și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului continuă în această toamnă campania Iubesc vinul românesc , prin Gala vinului nou și vechi, cu degustări în...

06
apr.
romanii au inceput sa dea banii pe vin de calitate dar nu stiu cum sa l bea
Actualitate
Pe masa de sărbătoare, vinul este compania potrivită pentru bucatele alese. Anul trecut, un român a băut în medie 23 de litri de vin, semn că licoarea este tot mai...


comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari imobiliare Wagner Invest Evaluari imobiliare Wagner Invest
Evaluari imobiliare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte