Stiri de ultima ora

RAPORT PRELIMINAR: Piloţii au urmat procedura Boeing în accidentul din Etiopia

RAPORT PRELIMINAR: Piloţii au urmat procedura Boeing în accidentul din Etiopia
Economic
Raportul, prezentat la Addis Abeba, era foarte aşteptat, în contextul în care este vorba despre a doua prăbuşire, în mai puţin de cinci luni, a unui avion de tip 737 MAX 8 al Boeing - un model-far al constructorului american de avioane, în circumstanţe similare, şi anume accidente care au avut loc la câteva minute după decolare, în urma unor oscilaţii brutale şi apropiate în timp.

"Echipajul a realizat în mai multe rânduri toate procedurile furnizate de constructor, însă nu a fost în măsură să preia controlul asupra avionului", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul etiopian al Transporturilor Dagmawit Moges.

Raportul preliminar recomandă, astfel, ca "sistemul de gestionare a zborului avionului să fie revizuit de către producătorul" american, a precizat ea.

"Autorităţile aviaţiei vor trebui să verifice faptul că revizuirea sistemului de gestionare a zborului avionului a fost corect efectuată de către producător", înainte ca flota Boeing 737 MAX - blocată la sol în întreaga lume după accident - să fie autorizată să zboare din nou, a insistat ministrul.

Gigantul Boeing a anunţat că va "examina" raportul.

Avionul aparţinând Ethiopian Airlines s-a prăbuşit la sud de Addis Abeba la şase minute după ce a decolat, la 10 martie. Toţi pasagerii şi membrii echipajului - de 35 de naţionalităţi - au murit în această catastrofă.

Dagmawit nu s-a referit la sistemul de stabilizare al aeronavei (MCAS), suspectat că a jucat un rol-cheie în accident şi care a fost deja pus în discuţie în accidentul din octombrie al unui avion de tip 737 MAX 8 aparţinând companiei indoneziene Lion Air, care s-a prăbuşit în Marea Java, omorând 189 de oameni.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus