Stiri de ultima ora

Primarii, tot nemulţumiţi de bugete. Reprezentanți ai autorităților locale, la discuții cu ministrul de Finanțe

Primarii, tot nemulţumiţi de bugete. Reprezentanți ai autorităților locale, la discuții cu ministrul de Finanțe
Economic
Primarii, tot nemulţumiţi de bugete. Reprezentanți ai autorităților locale, la discuții cu ministrul de Finanțe

Nemulțumiți de bugetul primit de la centru, reprezentanți ai  autorităţilor locale din ţară încearcă să convingă Ministerul de Finanțe să le aloce mai mulți bani. Edilii discută cu ministrul Eugen Teodorovici. Diana Brâncuș ne dă mai multe informații.

Primarii, nemulțumiți de bugete

Ministerul de Finanțe i-a invitat la discuții pe reprezentanții tuturor structurilor asociative ale administrației locale: comune, orașe, municipii și consilii județene.

Ministrul Eugen Teodorovici spune că lunar vor avea loc astfel de întâlniri.

De data aceasta, vor discuta despre finanțarea necesară la nivel local dar și despre alte probleme care pot afecta activitatea municipalităților.

A dat și un exemplu, ministrul de Finanțe, cum ar fi durata mare pentru obținerea unor avize și autorizații, ceea ce ar putea duce la întârzierea unor investiții. Împreună vor vedea dacă sunt sau nu necesare anumite modificări legislative.

Edilii au o mare problemă acum: cea a banilor. Ei au criticat dur bugetul alocat comunităților locale. S-au plâns că sunt prea puțini bani față de nevoi, în condițiile în care municipalitățile au fost nevoite să preia și cheltuielile persoanelor cu handicap și alte costuri sociale.

Șeful de la Finanțe a reamintit că, anul acesta, administrația locală a primit în plus 9 miliarde de lei și a dat asigurări că eventuale probleme punctuale care pot să apară vor fi la rectificarea bugetară.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus