Stiri de ultima ora

Prima Casă vs Credit Ipotecar. Care este cea mai bună...

Prima Casă vs Credit Ipotecar. Care este cea mai bună...
Economic
Potrivit specialiştilor, faţă de anii trecuţi sunt tot mai puţine cereri pentru programul "Prima casă". Principala cauză ar fi că băncile au oferte proprii de credite ipotecare, la costuri similare. Marele avantaj la programul „Prima Casă" rămâne în continuare avansul mic, de 5%.

Băncile au început deja să primească primele dosare pentru Prima Casă, după ce Ministerul Finanţelor a anunţat că începe să distribuie cele 2 miliarde de lei alocate programului.

„Dacă mergem pe media pieţei, estimez la 20 de mii de dosare de prima casă, anul trecut nu s-au terminat fondurile, a fost primul an în care nu a fost presiune asupră nivelului fondurilor, automat ne aşteptam ca şi anul acesta să fie bani pe toată perioada anului", spune Dragoș Nichifor, broker credite, potrivit incont.stirileprotv.ro.

Condiţiile de acordare a creditelor prin programul "Prima Casă" au rămas aproape la fel ca în 2009. De atunci şi până acum, au fost date 260 de mii de credite.

Ce trebuie să ştii despre programul Prima casă

Nu sunt limitări legate de vârstă şi de venit. Plafonul însă a rămas acelaşi, de 66.500 de euro, iar avansul - 5%. Pot aplica la acest program cei care nu au deja o locuinţă mai mare de 50 de metri pătraţi. „Cererea nu mai este aşa de mare pentru prima casă cum vedeam în anii trecuţi când se epuizam fondurile în primele 3 luni. Acum cererea vine din partea celor cu venituri micuţe şi nu-şi permit un avans că la un credit ipotecar.", spune Andreea Pietroșanu, specialist financiar.

Prima casă vs Credit Ipotecar

La un credit Prima Casă, de 250 de mii de lei, echivalentul a 52 mii de euro, avansul minim este de 5%, iar rata ajunge să fie 1.240 de lei. În schimb, la un credit ipotecar standard, de aceeaşi valoare, avansul minim cerut este mult mai mare, adică 15%, iar rata lunară este de 1.330 de lei. Aşadar, plătiţi cu 90 de lei mai mult decât la Prima Casă.

În acest an au intrat în programul Prima Casă 14 bănci: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus