Stiri de ultima ora

Piperea: Noua putere să spună de unde ia banii pentru termoficarea Bucureştiului

Piperea: Noua putere să spună de unde ia banii pentru termoficarea Bucureştiului
Economic
România liberă: Printr-o acţiune în anulare, Sierra Quadrant, administratorul insolvenţei Elcen, solicită ca instanţa să oblige PMB la plata creanţei Radet către Elcen, în cuantum de 3,83 miliarde de lei, conform tabelului definitiv al creanţelor. Cum comentaţi?Gheorghe Piperea: Această acţiune e promovată mult mai devreme decât permite legea. S-a făcut o adunare a creditorilor (care, de fapt, a fost o adunare a creditorilor, formată dintr-o singură persoană, Elcen, săptămâna trecută), şi au luat decizia să se coordoneze acţiunea în răspundere.

Toţi ceilalţi creditori importanţi au votat împotrivă sau au solicitat o fundamentare a acestei decizii.

Legea spune că o hotărîre a adunării creditorilor poate să fie atacată în termen de şapte zile de la data la care a fost adoptată şi documentul a fost depus a doua zi.

Primăria a atacat această hotărîre, cu acţiune în anulare, din partea judecătorului sindic. Aceasta provoacă un incident procedural, care se numeşte suspendare.

Ce se va întâmpla acum?Câtă vreme nu va fi soluţionată această acţiune în anulare a hotărîrii creditorilor, din 2 octombrie, acţiunea în răspundere nu are cum să se soluţioneze şi stă pe loc.

Ceea ce înseamnă că, de fapt, a fost un heirupism al administratorului judiciar, aş spune chiar un exces de zel, care duce povestea chiar în zona de abuz de drept, de abuz în serviciu, care nu va avea nici un fel de efect, decât acela că s-a bifat acolo, în speranţa că va fi schimbată actuala conducere a Primăriei Generale şi că-i va lăuda pe ei şi-i va ridica în slăvi viitoarea conducere a Primăriei.

Viitoarea conducere?Viitoare conducere a Primăriei ar trebui să spună încă de pe acum de unde va lua aceşti 3,8 miliarde de lei, ca să-i plătească, chit că sunt 2,5 miliarde de lei pentru a pune la punct toată infrastructura, atât ţevile, cât şi CET-urile.

Noi, administratorul special, ca şi Primăria, căutăm de doi ani această soluţie legală şi nu am găsit-o.

Dacă este a Radet, se trece pe tabel şi este tratată conform cu tratamentul obişnuit al acestor creanţe, în procedura de insolvenţă.

Cel mai important lucru, în afară de faptul că toţi aşteaptă să fie păstraţi acolo, la Elcen, şi de către noua putere, dacă va fi o nouă putere, este că noua putere va trebui să spună de unde ia banii aceştia.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus