Stiri de ultima ora

Parisul sub asediu! Protestul vestelor galbene face ravagii

Parisul sub asediu! Protestul vestelor galbene face ravagii
Economic
Franţa este din nou sub asediul "Vestelor galbene". Autorităţile franceze au anunţat că nu vor avea deloc toleranţă pentru protestatari, relatează site-ul postului France 24.

Ultima ora

Proteste violente la Paris în această seară, acolo unde poliţia recurge la gaze lacrimogene în faţa vestelor galbene. Nici acestea nu au rămas datoare şi ripostează cu pietre şi fumigene. 

Aproximativ 32.000 de "veste galbene" manifestau sâmbătă în jurul orei locale 14:00 în toată Franţa, între care 8.000 la Paris în cea mai importantă demonstraţie din ţară, în acest al IX-lea act al mobilizării lor de la începutul mişcării cu aproape două luni în urmă, potrivit datelor Ministerului de Interne, potrivit France Presse.

Aceste cifre sunt mai mari decât cele de săptămâna trecută pentru acelaşi segment orar, când 26.000 de persoane au fost mobilizate în Franţa, potrivit unei surse a poliţiei franceze.

Circa 4.800 de "veste galbene" mărşăluiau sâmbătă în jurul orelor prânzului la Bourges pe o rută autorizată, în timp ce 500 au ales să manifesteze în centru, zonă a fost interzisă orice fel de adunare, potrivit prefecturii Cher.

Apelul de a manifesta "în centrul Franţei", unde se află oraşul Bourges, reprezintă una din noutăţile actului IX al "vestelor galbene".

În cadrul acestei manifestaţii la Bourges, 18 persoane au fost reţinute, potrivit prefecturii. Cinci dintre ele au fost reţinute în primele ore ale dimineţii, într-o maşină în care poliţia a găsit bile metalice, susceptibile să servească drept proiectile. Ele au fost plasate în arest preventiv, a indicat procurorul din Bourges, Joel Garrigue.

Actul IX al mişcării "vestele galbene" a început sâmbătă dimineaţă în Franţa. Mai multe mii de protestatari manifestau sâmbătă într-o atmosferă de calm la Paris, plecând din faţa Ministerului de Finanţe în cursul dimineţii pentru a ajunge după-amiază în Piaţa Charles de Gaulle (cunoscută şi Place de l Etoile), una dintre cele mai mari pieţe ale capitalei franceze unde se află şi Arcul de Triumf, conform AFP.

Articole similare :
comments powered by Disqus