Stiri de ultima ora

O bancă, obligată de instanţă să plătească amenda pentru practici comerciale incorecte

O bancă, obligată de instanţă să plătească amenda pentru practici comerciale incorecte
Economic
O bancă este obligată de instanţă să plătească amenda pentru practici comerciale incorecte

O bancă din România este obligată de Tribunalul Bucureşti să plătească amenda de 50.000 de lei aplicată pentru practici comerciale incorecte, sentinţa definitivă fiind dată de instanţă în urmă cu o săptămână, a informat Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„În data de 24.06.2020, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în Dosarul nr. 34552/299/2017, respingând definitiv contestaţia depusă de Raiffeisen Bank România împotriva amenzii de 50.000 de lei, aplicată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru practici comerciale incorecte în ceea ce priveşte stabilirea unui anume cuantum de dobândă, la unele credite, fără informarea debitorilor”, a informat ANPC.

Cazul a început cu apariţia în spaţiul public, în 2017, a unor documente interne ale băncii, din perioada 2006-2007, din care rezulta că banca intenţiona majorarea unilaterală a dobânzilor la creditele în franci elveţieni, lei şi euro, fără a informa consumatorii vizaţi.

Ca urmare a acestor informaţii, ANPC a iniţiat o acţiune de control, iar comisarii au constatat, la momentul respectiv, faptul că banca nu a depus toate diligenţele în relaţia cu consumatorul, dând dovadă de o totală lipsă de preocupare faţă de gradul de îndatorare al consumatorilor.

Conform contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă această opţiune nu era în acelaşi câmp vizual, astfel încât consumatorul să accepte respectiva variantă (8,6% /an, respectiv 14% /3 ani). Din cele sesizate, reiese faptul că banca folosea această practică la întreg portofoliul de credite (inclusiv LEI şi EURO).

Ca urmare a acţiunii de control din octombrie 2017, a fost emis procesul-verbal nr. 0765202/10.10.2017, prin care ANPC constata încălcarea de către Raiffeisen Bank a Legii nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte şi aplica băncii o amendă de 50.000 lei. 

În sensul celor de mai sus, practica comercială incorectă folosită de către Raiffeisen Bank constă în neinformarea în prealabil a consumatorului despre viitoarele costuri ale produsului financiar, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o. Astfel, se impune informarea corectă şi completă a consumatorului, fără a omite o informaţie esenţială, necesară unui consumator mediu, ţinând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus