Stiri de ultima ora

Noul ministru al Muncii a făcut un control neanunțat la Casa de Pensii Sector 6, unde a găsit birocrație, pasarea responsabilităților și dezorganizare

Noul ministru al Muncii a făcut un control neanunțat la Casa de Pensii Sector 6, unde a găsit birocrație, pasarea responsabilităților și dezorganizare
Economic
Noul ministru al Muncii a făcut un control neanunțat la Casa de Pensii Sector 6, unde a găsit birocrație, pasarea responsabilităților și dezorganizare

Dosare de pensionare soluționate în 6 luni, în loc de 45 de zile. De acest lucru s-au plâns mai multe persoane care au depus sesizări la ministerul Muncii. La un control inopinat la Casa de Pensii Sector 6 din Capitală, noul ministru al Muncii spune că a găsit dezorganizare, birocrație și pasarea responsabilităților.

Control la Casa de Pensii

Această femeie așteaptă de aproape 5 luni finalizarea dosarului pentru pensionarea pe caz de boală, ca să poată primi pensia. De două ori, angajații Casei de Pensii Sector 6 i-au calculat greșit vechimea. Apoi, când totul s-a rezolvat, decizia s-a lăsat așteptată. În tot acest timp, femeia a făcut zeci de drumuri până la sediul instituției.

Astfel de cazuri au fost reclamate la ministerul Muncii. Violeta Alexandru, ministrul care a preluat recent portofoliul de resort, a vrut să vadă dacă aceste situații sunt confirmate în realitate. Așa că, fără să anunțe, a mers în control. Concluziile sunt șocante.

Unul introduce datele, altul îl verifica pe cel are introduce datele, altul în verifica pe cel care verifică. Toate aceste funcții și responsabilități nu vă arată decât că sistemul public din România are o problemă de asumare a responsabilității. Chiar cu aceste filtre de verificare există tot felul de erori de calcul pe care sistemul public nu și le impută, spune ministrul.

Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea conducerii instituției. Însă oficialii Casei de Pensii sector 6 au refuzat să comenteze orice aspect legat de vizita ministrului Muncii în instituție, din această dimineață.

Sindicaliștii din ministerul Muncii spun că și-ar fi dorit ca ministrul să aibă o altfel de abordare.

Alte controale vor fi făcute în perioada următoare în alte câteva instituții subordonate ministerului Muncii, inclusiv la Casa Națională de Pensii.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus