Stiri de ultima ora

Noerr: Urmarile OUG114 / 2018 in domeniul constructiilor; salariile au suferit modificari semnificative

Noerr: Urmarile OUG114 / 2018 in domeniul constructiilor; salariile au suferit modificari semnificative
Economic
Ca urmare a aprobarii OUG114/2018, salariile din domeniul constructiilor au suferit modificari semnificative, avand doua coordonate majore: stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat si facilitatile fiscale pentru salariatii societatilor din domeniul constructiilor, potrivit unei analize a casei de avocatura Noerr.

In privinta stabilirii salariului de baza minim brut pe tara garantat, Art. 71 stabileste pentru perioada 01.01.2019-31.12.2019, pentru domeniul constructiilor salariul de baza minim brut pe tara garantat la 3.000 lei. Salariul minim se aplica exclusiv domeniilor de activitate prevazute la art. 66 pct. 1 din OUG 114/2018:

Drept urmare, arata Noerr, Art. 71 obliga acordarea salariului minim de 3.000 lei tuturor salariatilor din domeniul constructiilor, inclusiv celor cu activitate mixta, independent de acordarea facilitatilor fiscale si indiferent de ponderea activitatii de constructii in totalul activitatilor desfasurate de firma.

Intrucat nu exista o precizare suplimentara referitoare la societatile care desfasoara activitatile mentionate la Art. 66, pct.1 si cele care nu desfasoara aceste activitati, dar au inscrise activitatile respective in lista codurilor CAEN, putem pleca de la premisa ca acestea din urma sunt obligate la aplicarea prevederilor Art.71.

In scopul clarificarii anumitor aspecte, Inspectoratul Teritorial de Munca a emis un comunicat de presa ce precizeaza ca salariul minim de 3.000 lei este aplicabil tuturor salariatilor angajatorilor care desfasoara activitati in sectorul constructiilor, in domeniile prevazute de Art.66 pct. 1 din OUG 114/2018. Cu toate acestea, cat timp legea nu mentioneaza explicit daca angajatorii desfasoara activitati sau nu, nu putem face uz de comunicatul de presa al ITM in cazul unei inspectii fiscale.

"Conditiile de acordare a facilitatilor fiscale pentru salariatii societatilor din domeniul constructiilor vizeaza, pe langa domeniile mentionate la Art. 66, pct.1 si prevederi referitoare la cifra de afaceri si nivelul veniturilor salariale. Astfel, cifra de afaceri obtinuta din activitatile de constructii trebuie sa fie in limita a cel putin 80% din cifra de afaceri totala calculata cumulat de la inceputul anului, inclusiv luna in care se aplica scutirea, iar veniturile lunare brute din salarii si asimilate salariilor, intre 3.000 lei si 30.000 lei", declara Madalina Nicola (foto), financial & tax advisor in cadrul Noerr.

In privinta cifrei de afaceri, Ordinul 611/2019 privind aprobarea modelului declaratiei D112 aduce clarificari suplimentare in sensul deducerii reducerilor comerciale, a TVA si a altor impozite direct legate de cifra de afaceri si a includerii a veniturilor din subventiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, soldurilor contului 711 si 712 si veniturilor din productia de imobilizari corporale.

"Facilitatile acordate salariatilor din domeniul constructiilor sunt reducerea contributiei de asigurari sociale datorata de salariat (CAS) de la 25% la 21,25% si scutirea de la plata contributiei de asigurari de sanatate datorata de salariat (CASS) si impozitul pe salariu. In privinta contributiei asiguratorii pentru munca (CAM) OUG 114/2018 prevede reducerea acesteia de la 2,25% la 0,3375%, lucru care a generat controverse si modificari ca urmare a interpretarii de catre ANAF a aplicarii facilitatii fiscale pentru CAM", arata Madalina Nicola.
www.wall-street.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus