Stiri - Editia din date de 11-01-2017

Arhiva stiri din data de:
11-01-2017 Stiri de ultima ora din

Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la SNAM; procedura de selecție a directorului general, suspendată

Economic
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a trimis Corpul de Control la Societatea Națională a Apelor Minerale SA și a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor primite la minister, în luna decembrie 2016, referitoare la activitatea administratorilor acestei societăți.

Totodată, în data de 9 ianuarie 2017, trei dintre membrii Consiliului de Administrație și-au prezentat demisiile, fapt care conduce, potrivit legii, la imposibilitatea luării oricărei decizii de către membri rămași în funcție, precizează ministerul.

"În această situație, procedura de selecție a directorului general, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, care se află în derulare, a fost suspendată până la clarificarea aspectelor semnalate", se arată în comunicat.

SNAM exploatează, pe baza licențelor de concesiune, 32 de perimetre pentru extracția apei minerale naturale și a extracției dioxidului de carbon natural utilizat în balneație și lichefiere. De asemenea, societatea deține 10 licențe de concesiune pentru explorare.

Conform estimărilor din strategia SNAM din 2016, societatea are prevăzute pentru următorii patru ani investiții de 4,95 milioane de lei, cea mai mare sumă fiind preconizată pentru 2020, de 1,35 milioane de lei. Pentru 2017, investițiile totale sunt estimate la 1,1 milioane de lei, pentru 2018 la 1,2 milioane de lei și pentru 2019 la 1,3 milioane de lei.



Articole similare :
11
Jan
ministrul economiei trimite corpul de control la societatea apelor minerale
Economic
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a trimis Corpul de Control la Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor primite la minister,...

12
Jan
ministrul economiei a trimis corpul de control la sn apele minere
Economic
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a trimis Corpul de Control la Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor primite la minister,...

12
Jan
corpul de control al min economiei la societatea nationala a apelor minerale cnmr saluta decizia
Economic
Corpul de Control al Ministerului Economiei a fost trimis la Societatea Națională a Apelor Minerale SA și ministrul Alexandru Petrescu a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor...

18
Aug
cat mai investeste statul in ape minerale
Economic
Societatea Naţională a Apelor Minerale are prevăzute pentru următorii patru ani investiţii de 4, 95 milioane de lei, cea mai mare sumă fiind preconizată pentru 2020, de 1, 35 milioane de lei,...

14
Aug
snam productia de apa minerala va creste anul viitor cu 43 consumul intern se va reduce cu 085
Economic
Producția de apă minerală naturală din surse administrate de Societatea Națională a Apelor Minerale va crește anul viitor cu 4, 3 , la 10, 95 milioane hectolitri, în timp ce consumul intern se...

comments powered by Disqus
Foto:








Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte