Stiri de ultima ora

Marile companii listate incep sa piarda din viteza: Fara "locomotiva" Petrom, profitul a scazut in medie cu 12% in primul trimestru

Marile companii listate incep sa piarda din viteza: Fara locomotiva Petrom, profitul a scazut in medie cu 12% in primul trimestru
Economic
Cele mai mari importante companii de pe Bursa de Valori Bucuresti au inchis un prim trimestru mediocru sau chiar slab, daca din calcule ar fi excluse rezultatele foarte bune inregistrate de Petrom. Daca in T1 2018 nicio companie dintre cele analizate nu inregistrase pierderi, anul acesta patru dintre ele au trecut pe minus.

Profitul celor 16 companii incluse in indicele BET a stagnat (+0,4%) in primul trimestru din 2019, in vreme ce dinamica veniturilor a fost una pozitiva (+13%). Totusi, daca din calcule ar fi exclusa Petrom, cea mai mare companie din Romania, profitul companiilor din BET ar inregistra o scadere de 12% in T1 2019.

Profitul Petrom a crescut puternic in intervalul ianuarie – martie 2019, compania petroliera inregistrand un castig net de 854 mil. lei (+35% y/y). Evolutia s-a datorat volumelor mai mari de electricitate si produse petroliere vandute, dar si cresterii barilului de titei cu 27% in T1 2019.

Din cele 16 companii analizate, 7 au inregistrat cresteri de profit, in timp ce 9 au avut profituri mai mici ori au trecut pe pierdere.

La capitolul venituri, 13 emitenti au avut vanzari in crestere, in timp ce 3 societati si-au diminuat afacerile.

Doua dintre societatile care au inregistrat venituri mai mici, Transgaz si Transelectrica, au fost influentate de scaderea tarifelor reglementate.

Cea mai buna dinamica a veniturilor este intalnita in cazul Fondul Proprietatea (+38% y/y), pe fondul evolutiei bune a titlurilor Petrom si a dividendelor incasate in ianuarie de la Alro.
www.wall-street.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus