Stiri de ultima ora

Marile carteluri americane pierd milioane de dolari din cauza restricţiilor impuse în SUA

Marile carteluri americane pierd milioane de dolari din cauza restricţiilor impuse în SUA
Economic
De la începutul crizei provocate de Covid-19, agenţii de la birourile anti-drog din SUA au confiscat de două ori mai mulţi bani negri decât în mod obişnuit. Închiderea afacerilor a făcut ca traficanţii de droguri să nu mai aibă acces la principala sursă de spălare de bani.

„Activităţile lor sunt mult mai vizibile acum decât au fost în urmă cu trei luni”, a declarat Bill Bodner, agent special la biroul din Los Angeles al Departamentului de Combatere a Drogurilor DEA).

Bodner a spus că restricţiile de circulaţie impuse în California le-au îngrunat traficanţilor libertatea de mişcare în oraş, dar şi mijloacele de spălare a banilor.

„Când este mai puţin fân în car, cu atât mai uşor e să găseşti acul. Acum cartelurilor de droguri trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi noi putem profita de acest lucru”, a explicat agentul anti-drog.

De la 1 martie până la 8 mai, sumele de bani în numerar confiscate în Los Angeles s-au dublat faţă de valorile de anul trecut. În 2019, în aceeaşi perioadă, au fost confiscaţi 4,5 milioane de dolari, în timp ce anul acesta s-a ajuns la peste 10 milioane. Bodner a spus că această sumă include şi patru capturi de peste 1 milion de dolari fiecare.

Agenţii DEA care operează pe Coasta de Est au înregistrat un succes similar.

Confiscările în bani ale diviziei anti-drog din New York sunt în creştere cu 180 la sută faţă de anul trecut, a declarat agentul special Ray Donovan.

El explică faptul că în New York, cartelurile se bazează de obicei pe „organizaţii criminale internaţionale asiatice” pentru a-şi spăla banii.

Aceştia cumpără bunuri americane cu bani de droguri şi le trimit în China. În schimb, bandele care primesc produsele vor trimite bani înapoi către cartelurile din Mexic prin transferuri bancare dificil de urmărit de autorităţile americane.

Dar restricţiile impuse de pandemie în metropola americană i-au împiedicat pe traficanţi să realizeze primul pas din operaţiune: cumpărarea de produse din magazinele americane.

„Cum toate magazinele şi afacerile au fost închise aici, traficanţii nu au mai avut acces la unul dintre mijloacele de spălare a banilor şi astfel au rămas cu lichidităţi”, a spus Donovan.

Înainte de pandemie agenţii DEA din New York confiscau în jur de 100.000 de dolari în numerar, dar în această perioadă, valoarea capturilor a ajuns la peste 1 milion.
www.zf.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus