Stiri de ultima ora

INCEPAND CU DATA DE 9 IULIE: iHunt Technology bate la poarta pieţei AeRO

INCEPAND CU DATA DE 9 IULIE: iHunt Technology bate la poarta pieţei AeRO
Economic
• Cezar Stroe: "Perioada de subscriere va fi de 30 de zile, iar reuşita depinde fie de vânzarea a 10% din companie, fie de atragerea a cel puţin 30 de investitori" 

Acţiunile iHunt Technology Import Export Ploieşti bat la uşa pieţei AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), procesul prin care se are în vedere vânzarea a cel puţin 10% din companie urmând să înceapă în data de 9 iulie, ne-a precizat Cezar Stroe, acţionarul majoritar şi directorul emitentului.

Domnia sa ne-a spus: "Va fi o listare tehnică, realizată pe piaţa AeRO, iar vânzarea acţiunilor, ce vor avea simbolul «HUNT», va demara începând cu data de 9 iulie. Perioada de subscriere va fi de 30 de zile, iar reuşita depinde fie de vânzarea a 10% din companie, fie de atragerea a cel puţin 30 de investitori. Dacă operaţiunea se va încheia cu succes vom fi singurul magazin on-line şi brand de telefoane mobile şi electronice prezent la bursa noastră, ceea ce din punctul meu de vedere reprezintă un element pozitiv pentru piaţă".

Operaţiunea va fi intermediată de casa de brokeraj Goldring, care este posibil să ajungă astfel la a patra companie pe care o aduce la cota bursei, după Transilvania Broker de Asigurare (TBK), Aages (AAG) şi Life in Hard (LIH).

iHunt Technology Import Export Ploieşti a fost înfiinţată în anul 2015 şi este producator sub brand propriu şi importator de telefoane mobile şi echipamente electronice.

Pentru anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri de 24,68 milioane de lei, în apropierea celei din anul anterior, de 24,06 milioane de lei, în timp ce profitul net a scăzut de la 2,14 milioane de lei, în 2017, la 0,48 milioane de lei în anul trecut.

iHunt Technology este una dintre cele 15 companii finaliste ale proiectului Made in Romania, organizat de Bursa de Valori Bucureşti, program prin care se doreşte stimularea dezvoltării brandurilor din ţara noastră, inclusiv prin accesarea mecanismelor pieţei de capital pentru finanţare.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus