Stiri de ultima ora

IN CONTEXTUL DEZBATERILOR DIN JURUL OUG 114 Bancherii discută astăzi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

IN CONTEXTUL DEZBATERILOR DIN JURUL OUG 114 Bancherii discută astăzi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu
Economic
Conducerea Acociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii financiar-bancare urmează să discute, astăzi la ora 15.00, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform unui anunţ de presă.

Amintim că, în aceste zile, au loc dezbateri în jurul OUG 114/2018, care, pe lângă altele, introduce o taxă pe activele bancare în funcţie de nivelul indicelui ROBOR.

Ieri, reprezentanţii Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) au prezentat soluţii pentru modificarea acestui act normativ. Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Comisiilor reunite Economică şi de Buget din Senat, în care a fost prezent Consiliul de Administraţie din BNR, senatorul PSD Şerban Nicolae a afirmat că BCE se gândeşte la o metodă ca această dobândă să se raporteze la operaţiuni şi nu la cotaţii.

În replică, prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a anunţat că o echipă tehnică a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială analizează cum ar arăta un ROBOR calculat pe bază de tranzacţii, ceea ce ar implica inclusiv ruperea taxei pe activele bancare de ROBOR.

Florin Georgescu a declarat: "În prezent, Comitetul Naţional de Stabilitate Macroprudenţială unde sunt reprezentate Guvernul (prin MFP), ASF şi BNR-ul, cu câte trei persoane, analizează prin experţi tehnici cum ar arăta un ROBOR calculat pe bază de tranzacţii, nu de cotaţii, şi nu numai aferent uneia sau alteia dintre zile, ci pe o întreagă perioadă, să spunem de trei luni. E o variantă sau se pot alege şi altele în raport cu semnificaţia indicatorului, nu în mod oportunist, aşa, unde e mai mic indicatorul, dar care să reflecte mai transparent, mai obiectiv şi mai eficient situaţia din piaţă. Acest indicator, cu o anumită medie, bazată, repet, pe tranzacţii efective, să fie baza de calcul a ratelor pentru perioada următoare în cazul persoanelor fizice".

Senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir a susţinut, în mai multe ocazii, în acest an, că indicele ROBOR este manipulat de bănci, cu ajutorul BNR.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a explicat, în şedinţa de săptămâna trecută din Senat, că între bănci există înţelegeri în ceea ce priveşte calculul ROBOR, dar nu înţelegeri cartelare: "ROBOR este o dobândă stabilită între bănci. Întrebarea care se pune este dacă există riscul să fie o înţelegere cartelară între bănci la calculul ROBOR. Răspunsul nostru este NU! (...) Cinteză (n.r. Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR) intervine şi dacă dobânda ajunge acum la peste 3,5%".

Şeful BNR a menţionat că ROBOR este stabilit pe piaţa interbancară, fiind esenţial pentru echilibrele economice şi valutare.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus