Stiri de ultima ora

Iată unde poţi să lucrezi pe 4.000 lei lunar! Cei mai norocoşi angajaţi

Iată unde poţi să lucrezi pe 4.000 lei lunar! Cei mai norocoşi angajaţi
Economic
Acestea sunt singurele domenii în care salariul mediu net depășește pragul de 4.000 de lei, însă există câteva domenii în care salariile medii au fost anul trecut de trei ori mai mici.

Ultima ora

Topul salariilor a fost dominat, în 2018, de IT, domeniu în care salariul mediu net, la nivel naţional, a fost de 5.731 de lei, pe lună, arată un raport realizat pe baza cifrelor extrase din Paylab.ro, primul comparator salarial de pe piaţa locală.

Pe locul al doilea s-au situat angajaţii din domeniul Juridic, cu venituri lunare de 4.571, apoi cei din Banking (4.226 de lei) şi cei din Resurse Umane (4.048 de lei).

Specialiştii IT, avocaţii, bancherii şi specialiştii în resurse umane au fost, anul trecut, angajaţii cu cele mai mari salarii din România, potrivit raportului anual HR Review & Trends, lansat de eJobs.

La distanţă mică se află salariaţii din Finanţe şi Contabilitatea (3.930 de lei), Controlul Calităţii (3.646 de lei), Asigurări (3.565 de lei), Construcţii şi Imobiliare (3.234 de lei), Administraţie publică (3.197 de lei) şi Inginerie mecanică (3.077 de lei).

De cealaltă parte, cele mai mici salarii medii nete sunt în industria Textilă (1.987 de lei), în industria prelucrării lemnului (2.239 lei), în Servicii (2.281 lei) şi în pază şi protecţie (2.335 lei).

Topul domeniilor cu cele mai mari salarii rămâne neschimbat atât atunci când vorbim despre angajaţii bărbaţi, cât şi atunci când vorbim despre femei. Lucrurile se schimbă, însă, atunci facem segmentarea de gen, la capitolul celor mai mici salarii. Astfel, industriile în care femeile au cele mai mici salarii sunt Textile (1.877 de lei), prelucrarea lemnului (2.027 de lei), servicii (2.182 de lei), pază şi protecţie (2.262 de lei) şi agricultură (2.301 lei). Două dintre domeniile din acest top, respectiv Pază şi protecţie şi Prelucrarea lemnului, sunt dominate în principal de bărbaţi.

Similar cu topul domeniilor în care femeile câştigă cel mai puţin, şi la bărbaţi se regăsesc, în clasament, domeniile textile (2.098 de lei), servicii (2.380 de lei), pază şi protecţie (2.409 lei) şi prelucrarea lemnului (2.450 de lei) şi industria Chimică (2.476 de lei).

Articole similare :
comments powered by Disqus