Stiri de ultima ora

Gripa aviară, foarte agresivă: La ferma din Seini, virusul a ucis 11.190 de păsări dintr-un efectiv total de 18.699 de păsări

Gripa aviară, foarte agresivă: La ferma din Seini, virusul a ucis 11.190 de păsări dintr-un efectiv total de 18.699 de păsări
Economic
Ouăle de la ferma de găini din Seini, Maramureș, nu au ajuns în comerț! Reprezentanţii Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) susțin că ouăle din ferma de găini ouătoare, unde a fost diagnosticat un focar de gripă aviară, au fost sechestrate încă din faza de suspiciune, în vederea incinerării.

Potrivit președintelui UCPR Ilie Van, în acest moment piața ouălor de consum din România nu este afectată.

”Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor ne-a informat că, încă din faza de suspiciune, au fost luate măsurile legale, inclusiv cele comerciale, ouăle aflate în stoc fiind sechestrate în vederea incinerării. Din punct de vedere al pieţei ouălor de consum, aceasta nu poate fi afectată întrucât numărul păsărilor aflate în focare şi în zonele de protecţie şi supraveghere este foarte mic”, a declarat Ilie Van.

Președintele UCPR crede că focarul de gripă aviară descoperit la ferma de găini ouătoare din Seini, județul Maramureș, va fi stins în maximum 3o de zile. ”În prezent, autorităţile statului sunt mobilizate pentru izolarea focarului şi aplicarea măsurilor specifice pentru a opri extinderea bolii şi la alte ferme. Dacă lucrurile decurg normal, în circa 21-30 de zile focarul de gripă aviară se va stinge şi lucrurile vor reveni la normal”, menţionează preşedintele UCPR, Ilie Van, într-un comunicat de presă.

România a raportat ieri, miercuri – 15 ianuarie, Organizaţiei mondiale pentru sănătate animală (OIE) descoperirea unui focar de gripă aviară H5N8 la o fermă de păsări din Maramureş, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5N8 descoperit în țara noastră în ultimii trei ani.

Virusul H5N8, o tulpină a virusului de gripă aviară, a ucis în ferma din Maramureș 11.190 de păsări dintr-un efectiv total de 18.699 de păsări. Restul păsărilor au fost eutanasiate de autorități.

Pe  Instagram-ul Agrointeligența  găsiți imaginile momentului din agricultură!
agrointel.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus