Stiri de ultima ora

Google a majorat abonamentul lunar pentru serviciul online YouTube TV şi a adăugat programe ca Discovery şi Animal Planet

Google a majorat abonamentul lunar pentru serviciul online YouTube TV şi a adăugat programe ca Discovery şi Animal Planet
Economic
Google, parte a grupului Alphabet, a majorat abonamentul lunar pentru serviciul online YouTube TV cu 25%, la 49,99 de dolari, şi a adăugat programe ca Discovery, Animal Planet şi TLC, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Această a doua majorare a abonamentului din ultimele 14 luni a avut loc în timp ce YouTube îşi extinde oferta pentru a concura mai bine cu alte servicii, între care se află Sling TV, parte a grupului Dish Network, DirecTV Now (AT&T) şi Hulu, care vor să atragă clienţi care renunţă la abonamentele prin cablu.

Preţul unui abonament la serviciul concurent Hulu, care oferă peste 60 de canale, este de 44,99 de dolari pe lună, în timp ce accesul la biblioteca sa de spectacole şi filme costă alţi 5,99 de dolari.

YouTube TV va oferi opt canale noi, între care Travel Channel, HGTV şi Food Network, numărul total al canalelor urmând să ajungă la 70.

Noul preţ a intrat în vigoare la 10 aprilie pentru noii membri, iar pentru abonaţii actuali majorarea va fi de pe 13 mai.

Preţul pentru abonaţii care plătesc prin intermediul Apple va fi de 54,99 de dolari pe lună, a precizat compania.

Articole similare :
comments powered by Disqus