Stiri de ultima ora

Fostul ministru Anca Dragu intră în conducerea E.ON România

Fostul ministru Anca Dragu intră în conducerea E.ON România
Economic
Anca Paliu Dragu, fost ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș, va prelua funcția de director general adjunct al companiei E.ON România. Ea va fi responsabilă de Afaceri Publice, Reglementare, Comunicare și CSR.

„După atâția ani de experiență în sectorul public la nivel național și internațional, este o provocare și o onoare să fac parte din conducerea unei companii private de asemenea anvergură. Sectorul privat este cel mai important din economie, fără el cel public nu ar exista, de aceea consider că acesta din urmă trebuie să lucreze în spijinul și pentru dezvoltarea celui privat”, a declarat, pentru NewsEnergy , Anca Dragu.

Ea va intra în conducerea companiei de săptămâna viitoare.

E.ON România este unul dintre principalii furnizori de gaze și electricitate de pe piața locală.

Între anii 1996-2001, Anca Paliu Dragu a fost economist în cadrul Băncii Naționale. Apoi, timp de 12 ani, a lucrat în cadrul biroului de la București al FMI și ulterior a fost analist economic în cadrul Directoratului general de economie şi finanţe al Comisiei Europene.  
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus