Stiri de ultima ora

Financial review Prima pagină a presei străine: Secretele îndreptarului populist. Criza Boeing-un exemplu de eșec de PR Avertismentele Băncii Angliei. De ce în ţările "fericite" există mai mulți sinucigași decât în Italia şi Grecia?

Financial Times: Secretele îndreptarului populist ● Banca Angliei avertizează asupra riscului de contracție a pieței muncii ● Les Echos: Banca Franței a revizuit în scădere prognoza de creștere pentru 2019 ● Handelsblatt: Criza Boeing este un exemplu de eșec de PR ● IlSole24Ore: De ce în ţările "bogate" şi "fericite" există mai multe cazuri de sinucidere decât în Italia şi Grecia? ● Lectură plăcută!

Scăderea investițiilor, determinată de incertitudinea economică prelungită, riscă să dăuneze pieței forței de muncă a Regatului Unit, a declarat pentru Financial Times cel mai nou membru al comitetului de politică monetară al Bank of England.

Jonathan Haskel, profesor de economie la Imperial College Business School din Londra, a mai spus în primul său interviu că va aștepta să vadă dovezi ferme privind creșterea inflației înainte de a vota pentru majorarea ratelor dobânzilor.

Investițiile au scăzut în fiecare trimestru în 2018, fiind prima dată când acest lucru are loc într-o perioada ne-recesionistă, din 2003 încoace, și asta se datorează incertitudinii acute față de Brexit.

"Singurul lucru la care putem fi siguri este că va fi mai multă incertitudine. De asta mă îngrijorez cel mai mult ", a spus prof. Haskel. "Am avut această scădere în investiții. . .iar piața forței de muncă trebuie să urmeze aceeași direcție la un moment dat. "

Economistul, născut la Londra, este cunoscut pentru munca sa atât în ​​domeniul științei, cât și al politicii în domeniul concurenței. El a fost recrutat în cadrul comitetului de politică monetară pentru a contribui la expertiza băncii centrale privind productivitatea, recunoscută ca fiind călcâiul Achilles al economiei Regatului Unit.

"Îmi pare rău că îți voi da un răspuns pe care cititorii tăi nu-l vor", a spus cu un chicot : "Mă uit la date și le interpretez pe măsură ce ele apar.”. Profesorul Haskel s-a alăturat comisiei la o lună după ce MPC a votat pentru a ridica ratele dobânzilor pentru a doua oară de la criza financiară din 2009. "Totul a fost dominat de Brexit încă de pe atunci", a spus el.

Brexit a prezentat o provocare deosebită pentru bancherii centrali, a spus Prof. Haskel, prin faptul că a redus potențial capacitatea Regatului Unit de a produce bunuri și servicii, reducând simultan cheltuielile.

Profesorul Haskel l-a înlocuit pe Ian McCafferty, fostul consilier economic principal al grupului de afaceri CBI și care era văzut ca un ”șoim” în comisie.

Împreună cu Stian Westlake, fost consilier al ministrului științei, inovării, cercetării și învățământului superior, Prof. Haskel este autorul ”Capitalismului fără capital”, o carte care examinează impactul economic al unei economii bazate din ce în ce mai mult pe investiții necorporale, proprietate și branding.

Articole similare :
comments powered by Disqus