Stiri de ultima ora

EXPORTUL DE BERBECUȚI – DOUĂ MILIOANE DE CAPETE, ÎN OFERTĂ pentru ARABI!

EXPORTUL DE BERBECUȚI – DOUĂ MILIOANE DE CAPETE, ÎN OFERTĂ pentru ARABI!
Economic
Ofertă uriașă de berbecuți pentru arabi! România ar putea exporta anual două milioane de berbecuţi în Emiratele Arabe Unite (EAU), la ora actuală existând discuţii directe între companiile emirateze şi firmele româneşti pentru perfectarea unor contracte comerciale, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În ultimii doi ani de zile, țara noastră a exportat în Emiratele Arabe Unite produse în valoare de 83 milioane euro, principalele produse exportate fiind însă cerealele.

“În total, România a exportat în Emiratele Arabe Unite produse în valoare de 83 milioane euro în cei doi ani, în timp ce importurile au fost de doar aproximativ 220.000 euro. Evident că suntem departe de atingerea potenţialului de schimb între cele două ţări şi tocmai de aceea, în anul 2018, au fost efectuate vizite la cel mai înalt nivel în EAU, pentru dezvoltarea acestor relaţíi comerciale şi mai ales a exporturilor cu animale vii şi produse din carne”, mai spun reprezentanţii MADR.

Potrivit MADR, autorităţile iraniene lucrează cu ANSVSA la deblocarea importurilor şi pentru bovine.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul total de ovine şi caprine a crescut la nivel naţional cu 1,8%, în 2018 faţă de anul anterior, România clasându-se astfel pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele din această rasă, cu 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia.

La efectivele de bovine, România s-a situat în 2018 pe locul zece în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Spania, Italia, Polonia, Olanda şi Belgia, cu 1,984 milioane de capete.
agrointel.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus