Stiri de ultima ora

Emil Dumitru, Pro Agro: România Agricolă 2019 nu se poate hrăni din politici agrare din trecut, ci din politici agricole europene

Emil Dumitru, Pro Agro:  România Agricolă 2019 nu se poate hrăni din politici agrare din trecut, ci din politici agricole europene
Economic
Emil Dumitru, care a fost preşedinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro timp de cinci ani ani, va rămâne în fruntea organizaţiei până la finalul acestei luni, ca președinte interimar, pentru a organiza alegerile pentru un nou șef. Emil Dumitru este producător agricol și conducătorul unei ferme de familie din Chiselet, județul Călărași. Domnia sa ne-a acordat, în exclusivitate, un interviu  în care ne-a spus punctul său de vedere cu privire la dezvoltarea agriculturii din ţara noastră, problemele cu care se confruntă fermierii, relaţia cu autorităţile din domeniu, potrivit financialintelligence.ro .

Federația Națională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii români din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene, naţionale publice şi private. De asemenea, aceasta este singura organizație care îndeplineşte simultan condiţiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate agricultură și industria alimentară, constatată de Tribunalul Bucureşti.

Reporter: Stimate domnule Emil Dumitru, care este opinia dumneavoastră cu privire la dezvoltarea agriculturii din România, la mai mult de 10 ani de la aderarea ţării noastre la UE?

Emil Dumitru: Agricultura României a cunoscut dezvoltarea, o dată cu apariţia fondurilor europene. Suntem în al doilea exerciţiu financiar, au venit foarte mulţi bani în sectorul agro -alimentar românesc, însă, din păcate, nu reuşim să valorificăm întreg potenţialul agricol al României.

În toată Europa se pune accent pe fermele de familie, dar ţara noastră are o agricultură polarizată – avem ferme foarte mari şi avem ferme de subzistenţă, iar clasa de mijloc încă nu este consolidată. Cred că, pentru următorul exerciţiu financiar, autorităţile ar trebui să facă nişte politici dedicate fermelor de familie.

Reporter: Cum a evoluat România în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii, comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, cum ar fi Polonia, spre exemplu?

Emil Dumitru: Diferenţa dintre România şi Polonia este că Polonia a avut o strategie pe termen mediu şi lung care, indiferent de partea politică ce s-a perindat în zonele de decizie publică, a fost consecventă faţă de agricultura şi industria alimentară a ţării.

De la început, polonezii au mizat pe o accesare facilă a fondurilor europene, pe o simplificare la maxim, pe când România a ales calea de a birocratiza foarte mult măsurile, de a-și face programe de dezvoltare rurală scrise de firme care nu înțelegeau care este specificitatea agriculturii noastre. De aici au apărut tot felul de derapaje de la obiective majore pentru o țară agricolă importantă, cum este România.

Acum că deja avem experiența a două exerciții financiare este foarte clar că, în următorul exercițiu financiar 2021-2027, ar trebui să revoluționăm cu adevărat modul de organizare și funcționare a filierelor de produs, modul în care reușim să transformăm materia primă obținută, pentru că degeaba producem grâu și porumb, dacă nu facem produse cu valoare adăugată mare.

Dacă ne vom uita pe balanţa comercială a României, vom constata că avem un deficit nemaîntâlnit, de 1,63 miliarde de euro.

Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local. Asta nu înseamnă că Europa sau cineva din afară – o forță nevăzută – ne-au împiedicat pe noi, românii, să facem niște politici publice agricole sustenabile pentru sectorul agro-alimentar românesc.

De fapt, vorbim de incapacitatea celor care ocupă vremelnic funcţii  de decizie publică în România de a înțelege mecanismele europene și de a se apleca cu adevărat asupra sectorului agricol românesc.

Reporter: Vă referiți la autorități?

Emil Dumitru: Absolut. O dată la patru ani, autoritățile lansează mesaje populiste, fără să țină seama de niște obiective de țară agricole importante. Și atunci apar tot felul de măsuri disparate, care nu oferă  rezultate notabile.

Auzeam acum câteva zile și pe ministrul agriculturii și pe alți factori de decizie politică vorbind de un real succes în ceea ce privește Programul Tomata.

Nu poți să vorbești doar de un program nișat, dintr-un sector legumicol foarte vast. Vorbim doar de un produs.

Vedem că, după ce au acordat ajutoare de 43 milioane de euro, în luna noiembrie anul trecut, aveam cu doar 700 de kg de roșii produse în plus față de anul în care nu a funcționat Programul Tomata. Asta înseamnă că a fost o măsură care nu a fost fundamentată corect și care nu a adus nici un fel de beneficiu, în afară de acele sume de bani cu care s-au capitalizat legumicultorii în piața agro-alimentară românească. Dar nimeni nu răspunde în fața unor astfel de eșecuri.

Cred că era mai bine dacă dădeam sectorului legumicol o subvenție pentru construcția de spații protejate, care să fie conforme, care să poată să reziste la intemperii și să respecte toate condițiile, iar legumicultorul să aibă opțiunea să cultive acolo, în spațiul acela protejat, ce produse îi cere piața.

Pentru că nu trebuie să cultivăm numai tomate. Fiecare avem altă piață și vrem să producem tot felul de produse. Este frumos șorțul pe care îl vedem la televizor ilustrând Programul Tomata, dar cred că, dincolo de mult tam-tam, ar fi trebuit să se ia în considerare niște aspecte de ordin tehnic.

În general, agricultura este un sector care nu presupune neapărat o amprentă foarte puternică în ceea ce privește politicul, pentru că avem deja o politică agricolă comună unitară la nivel național.

Reporter: În ciuda apariţiei Programului Tomata, totuși, în piețele din România se găsesc destul de greu roșii românești, la prețuri foarte mari. Cum vă explicați acest fapt?

Emil Dumitru: Pe de o parte, perioada rece a presupus o investiţie destul de mare în încălzirea solarului de către producătorul nostru și atunci acesta nu poate să ofere un preț cu care să fie competitiv, comparativ cu produsele de import.

De asemenea, producătorul român nu are forță de negociere și s-ar putea ca în piețele agro-alimentare să nu-l vedeți, pentru că el e preocupat  să producă și nu să comercializeze. Aici avem o problemă cu modul în care funcționează filiera de produs. Uneori, comerciantul sau intermediarul câștigă nesimțit de mult, chiar dacă pare un termen dur, în condițiile în care riscurile sunt la producătorul nostru.

România are un climat temperat continental. Dacă tot vrem să ne finanțăm producția autohtonă, mai degrabă să finanțăm o producție rezonabilă de tomate pentru consumatorul român. Să construim sere încălzite, să utilizăm  căldura de la stațiile de biogaz– acolo unde există –  sunt multe opțiuni pe care statul român le-ar avea la dispoziție.

Reporter: Care sunt, în opinia dvs, principalele probleme cu care se confruntă agricultura din România?

Emil Dumitru: Cred că, în primul rând, vorbim foarte mult de intensitatea subvenției și nu discutăm de accesul la piaţă.

În toți acești patru ani, cât am fost președintele Pro-Agro, am constatat că este în egală măsură la fel de important dacă fermierul român are acces la piaţă, pentru că el are o forţă de negociere foarte mică, nu-şi poate cumpăra inputurile la preţuri competitive pentru că, neavând această forță, cumpără la prețuri impuse, nu este capitalizat, nu-şi poate vinde producția ulterior la prețurile colegilor lui din alte state membre. Toate aceste lucruri slăbesc competitivitatea fermierului român.

Reporter: Care este situația actuală a sistemului național de irigații? Tot vedem la televizor imagini de la diverse inaugurări…

Emil Dumitru: Unele sunt imagini color, dar parcă de pe vremuri…

Sigur că există investiţii în sistemele de irigaţii și este bine că se realizează. Doar că eu mă întreb cum se întâmplă că în România, an de an, primăvara, autoritățile despăgubesc pentru inundații și vara pentru secetă?

E clar că avem un bazin hidrografic bine dezvoltat pe care ar fi trebuit să-l valorificăm şi să păstrăm apa pentru a o folosi atunci când avem nevoie de ea.

Ori noi, pe sistemul actual, care este unul energofag  –  chiar dacă o să-i deranjez pe cei vizaţi –  nu putem să vorbim la nesfârşit de o gratuitate a apei pe canalele principale de irigaţii. La un  moment dat, va veni ministrul de finanțe și, din cauza constrângerilor bugetare și a nevoilor de dezvoltare ale țării, va spune: îmi pare rău, nu mai putem oferi gratuitate și atunci fermierii trebuie să susțină toată infrastructura.

Vorbim de anul 2019, avem energie regenerabilă, panouri fotovoltaice, turbine eoliene. Putem să le folosim în beneficiul nostru, nu să apelăm în continuare la energia electrică clasică.

Sunt de acord cu ideea că, acolo unde este infrastructură principală de irigații de pe vremuri, trebuie reabilitată. Dar statul creează o concurență neloială – unul primește apă prin infrastructura principală, altul nu. Ar trebui ca și pentru cei care nu au astfel de infrastructuri principale de irigații să le găsim soluții alternative.

Am văzut unele declarații ale ministrului agriculturii Daea în care spunea că o să avem 1,4 milioane de hectare irigabile. Dar degeaba ducem apă pe canalul magistral, dacă stățiile de punere sub presiune -infrastructura secundară de irigații – nu este reabilitată. Practic doar cei riverani canalului pot să irige.

Unii spun că avem 800.000 de hectare irigabile, alții spun că 600.000 de hectare. Nu există o transparență totală asupra suprafețelor care pot fi irigate. Repet, e bine că se irigă, asta înseamnă că avem producții constant bune, doar că trebuie să ne gândim și la viitor. Nu trebuie să trăim momentul și să ne bucurăm că obținem voturi.  Din păcate, agricultura României este judecată în acest mod.

Cred că poate fi făcută o strategie națională de dezvoltare a sectorului agro-alimentar, indiferent de coloratura politică, prin care să facem o analiză cu adevărat serioasă și să vedem care sunt punctele noastre tari, care sunt punctele slabe și ce putem să dezvoltăm cu adevărat în agricultura românească.

Reporter: Care este gradul de absorbţie al fondurilor europene în agricultură?

Emil Dumitru: Așa după cum se știe, România stă bine la absorbția fondurilor pe dezvoltare rurală și pe plăți directe. Plățile directe nu presupun o atât de mare complexitate. Pe dezvoltare rurală sunt proiecte care se aprobă de Agenția  de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) – și aici avem un grad bun de absorbție.

Dar dincolo de acest grad bun de absorbție, observăm ceva: în realitate, un euro de la UE trebuie să producă impact economic pozitiv și pentru fermieri și pentru societate.

Aici, din păcate, dacă e să facem o paralelă cu balanța comercială vom constata că sunt numeroase investiții pe care le-am finanțat din fonduri europene și care nu sunt competitive sau care nu au adus plus-valoare.

Reporter: Cum vă explicați că, anul trecut, am avut producții record la cereale, dar am înregistrat deficit în comerțul cu produse agro-alimentare, așa cum ați amintit mai sus?

Emil Dumitru: În trecut, am avut discuții cu autoritățile despre acest subiect. Este de notoritate că s-au făcut afirmații în spațiul public că o să zootehnizăm România. Doar că de la a spune și a face este o cale foarte lungă.

În ultima perioadă, e adevărat că nici eu nu am avut aceeaşi apetență să discut cu Ministerul Agriculturii despre subiect  și Ministerul nu ne-a mai consultat, nici măcar formal. Poate că viitorul președinte Pro Agro va fi mai abil și mai aproape de înțelesul Ministerului Agriculturii.

Personal, cred că rolul formelor asociative este să critice, atunci când lucrurile nu funcționează și atunci când sunt lucruri notabile să le evidențieze. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim vreun aplaudac de serviciu al vreunui ministru al agriculturii.

Reporter: Cum caracterizați relația cu Ministerul Agricuturii în cei patru ani de activitate ca președinte la Pro Agro?

Emil Dumitru: Pe mandatul de final al domnului Daniel Constantin, când România a avut balanță comercială pe plus și sigur am avut câteva provocări pe ceea ce înseamnă lansarea programului de dezvoltare rurală, unde am avut mai multe reproșuri să-i facem la momentul respective, pot să spun că a fost o colaborare pe plus.

A venit domnul Achim Irimescu cu care, din perspectiva unui an destul de greu de gestionat, cred că s-ar fi putut face mai mult.

După care a venit domnul ministru Daea care avea deja experiență din trecut, când a mai avut calitatea de ministru. M-am gândit că, la sfârșit de carieră, nu va mai răspunde așa prezent la sarcinile de partid și că va face lucruri notabile pentru fermieri.  Până la un moment dat, relația a părut a fi pozitivă, după care s-a răcit foarte mult. Nu vreau să condamn pe nimeni, dar faptul că ministrul Agriculturii a luat reproșurile mai mult personal nu face bine.

Un ministru al agriculturii este un ministru al tuturor și nu trebuie să facă diferențe, dar asta ține și de modul de înțelegere a Politicii Agricole Comune.

Personal, nu am ce să-i reproșez domnului ministru Daea, îi urez succes, dar consider că România Agricolă a anului 2019 nu se poate hrăni din politici agrare din trecut, ci din politici agricole europene. E cu totul altă viziune.

Reporter: De ce nu avem o Bursă a cerealelor în România?

Emil Dumitru: Pentru crearea unei burse a cerealelor în Bazinul Marii Negre ar fi trebuit organizare, ar fi fost nevoie de un dialog între producători, traderi și autoritățile statului și acest lucru nu s-a realizat din mai multe motive.

De multe ori, ministrul agriculturii, indiferent de numele lui, a ieșit să spună că avem producții record când noi încă încheiam contracte de vânzare a producției de cereale. O bursă de cereale nu se construiește peste noapte, ci într-un parteneriat, pe bază de încredere, pe transparentizarea pieței.

Cât privește bursa de pește, lansată recent, am avut un zâmbet amar că știu că în proiect este implicată  Casă de Comerț Unirea. Statul vrea să devină un jucător important, dar nu are nici spații de depozitare, nici infrastructură de transport. Consider că astfel de proiecte sunt sortite eșecului și nu cred în ele. Se toacă niște bani, dar nu au nici un fel de impact economic.

Reporter: Ce investiții în agricultură pot fi finanțate prin Fondul european pentru Investiții Strategice?

Emil Dumitru: A fost acel proiect pe care cu toții am visat că o să-l finanțăm prin planul de investiții Juncker, mă refer la Canalul Siret Bărăgan. Din păcate, România este codașă și la scrierea de proiecte pe infrastructură  critică. Până și Bulgaria, dacă nu mă înșel, are mai multe proiecte depuse la Comisie.

Se tot discută în spațiul public din România că Europa e nu știu cum. Nu Europa trebuie să scrie proiecte României, ci românii trebuie să le scrie și să le susțină. Europa doar creează cadrul general aplicabil tuturor într-o competiție onestă  și echitabilă. Dar dacă noi nu avem capabilități manageriale de a înțelege mecanismele europene este treaba noastră.

Revenind, nu cred că se poate realiza în momentul de față proiectul Canalul Siret Bărăgan. Știu că s-a lansat  anul trecut cu surle și trâmbițe și s-au inaugurat 5 km de canal. Practic s-a decomaltat ceva acolo și s-au pus niște pompe care au funcționat mai mult pentru presă. Din informațiile mele de acolo s-au irigat undeva la 400 de hectare. Dacă asta este o realizare notabilă…nu am cum să fiu de acord.

Reporter: Pachetul majoritar de acţiuni al companiei Agricost, care administrează Insula Mare a Brăilei, a fost vândut, anul trecut, companiei  Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deţinută de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Într-un interviu recent, ambasadorul EAU în România ne-a declarat că emiratezii vor să investească acolo 500 de milioane de dolari, vrând să creeze cea mai mare zonă agricolă din Europa. Cum comentați?

Emil Dumitru: A fost o tranzacție între doi privați. Practic un SA românesc a ales să vândă pachetul de acțiuni către un investitor străin.

Problema de fond se pune dacă investitorul care a preluat compania respectivă va face investiții care să genereze  valoare adăugată pentru agricultura României și nu va exista doar un export substanțial de materie prima de cereale. E foarte important ca acolo să se proceseze și să se dezvolte o zootehnie care să transforme porumbul în lapte și carne. Atunci putem să discutăm de un proiect ambițios.

Terenurile de acolo aparțin ADS, știm deja că statul este un prost administrator. Contractele au fost semnate prin anii 2000, când erau foarte multe suprafețe nelucrate. Acum piața arendei a devenit una dinamică. Cred că statul poate să câștige prin locuri de muncă și prin produse cu valoare adăugată mare, indiferent cum s-ar numi investitorul.

Sigur că mi-aș dori foarte mult ca în structura acționariatului, în orice firmă care activează  în domeniul agro-alimentar, să avem ponderea investitorilor români cea mai mare, dar nu ne putem opune unor tranzacții între privați.

Reporter : Ce ne puteți spune despre agricultura digitală, în contextul dezvoltării Inteligenței Artificiale?

Emil Dumitru: Încet trecem de la o agricultură clasică la o agricultură digitală. Astăzi, când aplicăm tratamente fito-sanitare, utilizăm GPS și nu  mai trebuie să măsurăm cu compasul când aplicăm tratamentele.

Trecerea la agricultura digital va presupune, însă, și pierderea unor locuri de muncă din sectorul agro-alimentar românesc. Nu suntem pregătiți să absorbim lucrători  care nu vor mai avea locuri de muncă în agricultură, fie  că vorbim de agricultură de subzistență sau performantă.

Un lucru bun este că o să avem o trasabilitate de la furcă la furculiță,  în care consumatorul să nu mai aibă vreo undă de îndoială cu privire la calitatea produsului respectiv. E clar că orice revoluție digitală presupune avantaje, dar și dezavantaje…

Reporter: Ce ne puteți spune despre forța de muncă în agricultură?

Emil Dumitru: Stăm prost la acest capitol. Cei mai buni oameni pe care i-am avut în acest domeniu au plecat să muncească în alte state membre, pe salarii mai bune.

Acum nivelul de salarizare și în agricultura României nu mai este unul foarte mic, doar că nu mai găsim oameni. Cei care au plecat s-au învățat cu un anume standard de viață, nu neapărat că nu ar câștiga suficient de bine și în România, doar că în străinătate au servicii de sănătate și de educație corespunzătoare. Uite așa am exportat aproape cinci milioane de persoane active în alte state membre.

Noi avem opțiuni puține cu privire la forța de muncă –  fie să păstrăm oamenii pe care încă îi avem, fie căutăm soluții alternative cum ar fi agricultura digitală, fie aducem oameni din alte țări terțe.

Marele handicap pe care îl avem astăzi este mecanismul de plată pentru plata ajutorului social. Cred că am stimulat prea mult “ne-munca” prin acest mecanism, în loc să încercăm să convingem oamenii care au 50 de ani să aibă o activitate intensă în agricultură. Aceștia s-au resemnat și se mulțumesc cu sumele de la ajutorul social. Dar și acest subiect ține tot de politică, cei care primesc ajutoarele sociale fiind marea masă a votanților.

Reporter: Ce ne puteți spune despre liceele  agricole?

Emil Dumitru: Și liceele agricole sunt într-un stadiu deplorabil din punct de vedere al dotării tehnice. Copiii învață mecanică pe un tractor U650 care era revoluționar prin 1970, iar acum noi lucrăm cu tractoare care presupun cunoștințe informatice bază, poți să-l pilotezi mai degrabă decât să-l conduci.

Statul nu a înțeles că, pe lângă inginerii și persoanele cu studii superioare, este nevoie și de tehnicieni foarte buni, cu studii medii, care să își ducă decent traiul și să câștige sume consistente de bani din salariu dacă muncesc într-o fermă.

Ar fi existat cerere din partea tinerilor pentru a merge la liceele agricole, dacă acestea ar fi fost puternice, așa cum se întâmplă în Vest, mă refer la centre de excelență cu cercetare aplicativă, cu un parteneriat public- privat prin care fermierii să-și selecteze potențialii absolvenți să vină în câmpul muncii.

Reporter: Ce ne puteți spune despre vânzarea terenurilor agricole către străini? Știu că a existat la un moment dat o idee pentru a da o inițiativă legislativă în acest sens.

Emil Dumitru: Străinii nu mai pot cumpăra terenuri agricole în Ungaria, după ce Parlamentul de la Budapesta a adoptat noua Constituție, care interzice astfel de achiziții. Nu am cum să  nu rezonez  la o astfel de inițiativă.

România trebuie să-și consolideze una din resursele importante – terenul arabil, agricol, al României.

Cred că am fi putut și noi măcar să instituim niște reguli – cât teren poți să cumperi ca persoană fizică, cât ca persoană juridică, să fii fermier active, să nu faci speculă imobiliară cu terenul agricol la României.

Toți guvernanții au spus că vor rezolva această problemă, dar, din păcate, nu am văzut nimic concret. Mă feresc să dau o cifră exacta, dar cred că sunt suprafețe însemnate de teren care nu mai aparțin românilor.  Asta arată lipsa de strategie a statului român.

Prețurile terenurilor agricole în România au crescut. Nu sunt cu mult sub media UE, ba chiar vă spun că în zona de VEST se tranzacționează terenurile agricole cu 11.000 euro /hectar, în sud-est – 6000 de euro/ha.

Dacă ar fi să ne gândim din punct de vedere al randamentului investițional, practic noi, o fermă mică, încercăm să cumpărăm teren – ritmul nostru de cumpărare este de 5-10 hectare pe an maxim, cu credit – și nu prea reușim să ne amortizăm investiția. Cred că avem nevoie de vreo 30 ani pentru amortizarea investiției.

Noi suntem a doua generație de fermieri din România și e mult prea devreme să vorbim de o consolidare a exploatațiilor agricole.

Reporter: Deci terenurile sunt încă foarte fărâmițate?

Emil Dumitru: Da. Avem o medie de 3,6 hectare exploatate. Acum miza cea mai importantă a statului ar trebui să fie ferma de familie și clasa mijlocie. Să vedem cât mai mulți fermieri care activează în piața agro-alimentară, că au în proprietate 50-70 de hectare.

Acolo unde s-au dezvoltat exploatații foarte mari – sunt studii chiar ale Academiei de Științe Agricole și Silvice și ale Institutului de Economie Agrară – forța de muncă este din ce în ce mai puțină, iar gradul de sărăcie în zona este mare. Nu trebuie să antagonizăm cele două modele.

Doar că cei mari, care produc grâu și porumb, sunt competitivi și și-au dotat fermele cu utilaje de cea mai nouă generație ca să proceseze materiile prime, au alte nevoi, pe când fermele de familie au nevoia de consolidare, de creditare, de dotare a fermei și de o pregătire continuă a resursei umane.

Reporter: Există interes din partea băncilor să crediteze agricultura?

Emil Dumitru: S-a dezghețat foarte mult piața creditării pentru agricultură ținând cont de evoluția domeniului, de producții și de banii europeni.

Deși nu sunt în targetul băncilor, fermierii de au mult mai mare nevoie de  credite subvenționate și de un sistem de creditare și garantare care să le asigurare reînceperea ciclului de producție.

Reporter: Ce ne puteți spune despre scăderea TVA la produsele bio?

Emil Dumitru: Este binevenit să reducem TVA la produsele bio și la produsele certificate pe schemele de calitate.

Dar pe lângă aceste reduceri fiscale, trebuie să avem și o forță de cumpărare pentru că produsele bio nu sunt ieftine, trebuie să avem și un sistem de educare a consumatorului care să înțeleagă ce înseamnă  produsele bio sau eco. Oricum vorbim de o producție de nișă, pentru că majoritatea se realizează în sistem convențional.

E o măsură binevenită, e adevărat că vine în campanie electorală. Puteau să o facă de doi ani și jumătate , de când tot promit acest lucru .

Reporter: Care sunt fondurile europene prin care agricultorii pot să mai ia bani?

Emil Dumitru: Avem Programul național de dezvoltare rurală cu zecile de măsuri pe care le lansăm, dar acesta  aproape că a ajuns la gradul maxim de contractare. Probabil că vor mai fi niște realocări între măsuri și niște sesiuni, pentru că România și UE funcționează pe sistemul n plus 2, adică de la anul 2021 încă doi ani termen de implementare. Mai avem măsurile de ajutor de stat care sunt venite din bugetul naţional.

Mai există niște măsuri care sunt alocate direct de la Bruxelles, dar acei bani nu sunt dedicați marii mase a fermierilor, ci doar celor care au nevoi speciale.

Până în 2021 nu se mai discută de noi fonduri destinate investițiilor în agricultură pentru că ele s-au epuizat.

Mi-aș dori să facem și o evaluare calitativă, dincolo de cantitatea de fonduri absorbite, să vedem câte dintre acele proiecte care au fost finanțate au și produs efecte economice în piața agro-alimentară românească.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus