Stiri de ultima ora

Diplomaţii iranieni au părăsit Arabia Saudită. "Este în interesul ambelor ţări să găsească o soluţie politică la conflictul din Siria"

Diplomaţii iranieni au părăsit Arabia Saudită. Este în interesul ambelor ţări să găsească o soluţie politică la conflictul din Siria
Economic
Diplomaţii iranieni din Arabia Saudită au părăsit miercuri această ţară, care şi-a întrerupt relaţiile cu Teheranul în urma unor atacuri lansate împotriva reprezentanţilor diplomatici saudiţi în Iran, a anunţat agenţia de presă saudită SPA, citată de Le Figaro în ediţia online.

Personalul ambasadei Iranului la Riyad şi al Consulatului de la Jeddah au plecat spre ţara lor "la bordul unui avion privat", potrivit agenţiei saudite SPA.

Arabia Saudită a decis duminică să-şi întrerupă relaţiile diplomatice cu Iranul, în urma atacării şi incendierii Ambasadei saudite din Teheran de către manifestanţi care protestau faţă de execuţia, cu o zi înaninte, a demnitarului şiit foarte critic faţă de regimul saudit Nimr al-Nimr.

Într-o conferinţă de presă, ministrul saudit de Externe Adel bin Ahmed al-Jubeir a precizat că ţara sa a cerut personalului misiunii diplomatice iraniene şi administraţiilor care-i sunt ataşate în Arabia Saudită să părăsească teritoriul regatului în termen de 48 de ore.

Aliaţii sunniţi ai Arabiei Saudite şi-au întrerupt sau redus, de asemenea, nivelul relaţiilor diplomatice cu Iranul şiit. Bahrainul şi Sudanul că şi-au întrerupt de asemenea relaţiile cu Iranul. Emiratele Arabe Unite (EAU) şi-au rechemat ambasadorul de la Teheran şi au redus nivelul relaţiilor diplomatice.

Rusia şi-a exprimat disponibilitatea de a invita miniştrii de Externe ai Iranului şi Arabiei Saudite la negocieri, pe fondul amplificării tensiunilor dintre cele două ţări.

Preşedinţia Statelor Unite a îndemnat Iranul şi Arabia Saudită să depăşească tensiunile şi să coopereze în continuare pentru soluţionarea conflictului din Siria.

"Exprimăm speranţa că Arabia Saudită şi Iranul vor continua să colaboreze", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. "În mod evident, este în interesul ambelor ţări să fie identificată o soluţie politică la conflictul din Siria", a insistat reprezentantul Preşedinţiei Statelor Unite.

La o zi după întreruperea relaţiilor diplomatice, Adel al-Jubeir, ministrul saudit de Externe, a declarat că Arabia Saudită întrerupe relaţiile comerciale cu Iranul şi suspendă traficul aerian între cele două state, interzicând cetăţenilor saudiţi să călătorească în Iran.

Al-Nimr, în vârstă de 56 de ani, a fost condamnat la moarte în octombrie 2014 pentru "port de arme" şi "lipsă de obedienţă faţă de suveran" de un tribunal din Riad. Nimr al-Nimr a fost arestat în iulie 2012, iar doi dintre susţinătorii săi au murit în confruntările generate de arestarea sa. El a fost unul dintre principalii opozanţi ai conducerii saudite din oraşul Qatif, pledând în repetate rânduri pentru alegeri libere.
www.zf.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus