Stiri - Editia din date de 11-01-2019

Arhiva stiri din data de:
11-01-2019 Stiri de ultima ora din

Decizie ŞOC în vestul ţării: Nestle închide fabrica de la Timişoara, deşi este pe profit. Sute de oameni rămân fără loc de muncă

Economic
Nestle România arată că a luat decizia de a închide fabrica din Timișoara „după analize amănunțite și după implementarea tuturor alternativelor”. 388 de angajați vor rămâne fără un loc de muncă, transmite Medifax. Decizia vine în ciuda faptului că fabrica a avut anul trecut un profit de aproape 100 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Nestle România, au fost început demersurile pentru închiderea unității de producție din Timișoara până la finalul lunii mai a acestui an.

Astfel, conducerea companiei a informat angajații cu privire la intenția de închidere a fabricii și a demarat discuțiile cu sindicatul și angajații pentru a găsi soluții pentru cele 388 de persoane care urmează să fie disponibilizate.

"Închiderea unității de producție din Timișoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunțite și după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé își desfășoară activitatea pe o piață care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum și deficit de muncă, într-un mediu competitiv. Analizăm toate opțiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noștri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajații noștri”, susține, în comunicatul citat, Leszek Wacirz, country manager Nestlé România.

Fabrica din Timișoara a fost achiziționată de Nestlé în anul 2000 și are o producție anuală de peste 10.000 tone de dulciuri și cafea.

Potrivit reprezentanților companiei, “pentru a se adapta la contextul în schimbare, Nestlé a căutat o soluție sustenabilă care să ofere flexibilitatea necesară în producție pentru toate mărcile sale. Fabricarea produselor Nestlé va continua în alte locații în încercarea de a simplifica procesele și de a funcționa mai eficient, astfel încât consumatorii să nu fie afectați”.

CITEȘTE ȘI:  Singurele 2 preparate pe care ar trebui să le mănânci ÎN TIMPUL călătoriei cu avionul

Nestle România a informat că cele 30 de persoane angajate la centrul de servicii financiare al Nestle - Nestlé Regional Cost Competence Centre din Timișoara nu sunt afectate de această decizie și își vor continua activitatea într-o nouă locație aflată în centrul orașului.

”Am inițiat un amplu proces de consultare cu angajații și cu sindicatul pentru a identifica cele mai bune soluții prin care putem să ne susținem oamenii în această perioadă. Explorăm toate căile posibile, de la asistență în găsirea de noi locuri de muncă sau în dobândirea abilităților necesare în procesul de reangajare și până la organizarea unor târguri de locuri de muncă în incinta fabricii. Angajații care vor fi disponibilizați vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechimea lor în companie", arată Jackie Avery, director Resurse Umane Nestlé România.

De asemenea, Nestle România „își reafirmă angajamentul față de piața din România, continuând investiția atât în mărci puternice, cât si în dezvoltarea sustenabilă a activității companiei în ansamblu. Nestlé își va continua activitatea cu ajutorul echipelor din sediul central din București, biroul Regional Cost Competence Centre din Timișoara, și echipei de vânzări active în întreaga țară”.

Portofoliul Nestlé Romania cuprinde cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde, divizia Nestlé Professional, dulciuri, îngheţată, produse culinare, produse pentru bebeluşi şi hrană pentru animale. Printre brandurile din portofoliul companiei se numără Joe, Nescafé, Maggi şi Purina.



Articole similare :
13
ian.
compania nestl e raspunde guvernului dupa ce a trimis itm ul la fabrica din timisoara pe care o va inchide ramanem in romania
Economic
Nestlé România și a anuntat pe 10 ianuarie intenția de a începe demersurile pentru închiderea unității sale de producție din Timișoara până la finalul lunii mai 2019. Conducerea a informat angajații...

11
ian.
robu dupa anuntul inchiderii fabricii nestle nu va fi nicio nenorocire
Economic
, după 20 de ani aproape în care cea mai mare companie de produse alimentare din lume a produs acolo dulciuri și băuturi. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă...

11
ian.
nestle inchide fabrica de la timisoara productia se muta in ungaria
Economic
Gigantul elveţian Nestle, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală a bunurilor de larg consum, va închide singura fabrica pe care o deţine în România, la Timişoara,...

11
ian.
nestle isi inchide singura fabrica din romania
Economic
Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, cu sediul în Elveția, își închide fabrica din Timișoara, singura din România, anunță Profit . Foto Shutterstock Nestle va...

11
ian.
cum motiveaza o mare companie din industria alimentara inchiderea fabricii de la timisoara unde lucreaza aproape 400 de oameni control itm imediat dupa anunt
Actualitate
Nestle România arată că a luat decizia de a închide fabrica din Timişoara „după analize amănunţite şi după implementarea tuturor alternativelor”. 388 de angajaţi vor rămâne fără un loc de...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari pentru raportare financiara Wagner Invest Evaluari pentru raportare financiara Wagner Invest
Evaluari pentru raportare financiara
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte