Stiri de ultima ora

Datoria guvernamentală a Germaniei a scăzut şi în 2018

Datoria guvernamentală a Germaniei a scăzut şi în 2018
Economic
Veniturile solide din taxe şi ratele scăzute ale dobânzilor au determinat reducerea datoriei guvernamentale a Germaniei la 2.063 miliarde de euro (2.313 miliarde de dolari) anul trecut, cu 52 de miliarde de euro mai puţin decât în 2017, a anunţat, ieri, Bundesbank, transmite DPA.

Creşterea economică modestă a ajutat la reducerea datoriei ca procent din PIB la 60,9%, uşor peste plafonul de 60% stabilit de UE prin Tratatul de la Maastricht.

La nivel federal, al landurilor şi municipal, Guvernul a primit mai mulţi bani decât a cheltuit în 2018, ceea ce a atenuat povara datoriei, a explicat Banca Centrală a Germaniei.

Datoria guvernamentală a Germaniei a înregistrat, în 2018, un nivel record de 81,8% din PIB, conform datelor revizuite ale Bundesbank. De atunci, nivelul datoriei ca procent din PIB a scăzut constant, ajungând la 64,5% în 2017 şi la 60,9% în 2018.

Toate statele membre ale zonei euro s-au angajat să-şi limiteze datoria publică la maxim 60% din PIB. Dar Germania, cea mai mare economie din UE, a încălcat această reglementare în fiecare an din 2003, aşa cum au făcut multe ţări membre.

Creşterea economică face ca Executivul de la Berlin să înregistreze excedent bugetar, care-i permite să majoreze cheltuielile publice fără a face noi împrumuturi.

scrie opinia ta aici

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus