Stiri - Editia din date de 21-10-2014

Arhiva stiri din data de:
21-10-2014 Stiri de ultima ora din

Cum merge Bursa de Gaze, la un an de la lansare

Economic
O cantitate totala de 2,23 milioane MWh (210,5 milioane metri cubi) de gaze naturale a fost tranzactionata, in primul an de activitate a Bursei gazelor, prin Bursa Romana de Marfuri /BRM/, cea mai mare parte fiind din productia interna (90%), potrivit datelor oficiale prezentate, marti, intr-o conferinta de presa, de catre reprezentantii bursei.

Volumul total scos la tranzactionare s-a cifrat la 7,8 milioane MWh, echivalentul a 732 milioane mc gaze naturale.

In 2014, perioada trimestrului III a fost cea mai fructuoasa din punct de vedere al tranzactiilor cu gaze naturale pe BRM, care au ajuns la un volum de 1,4 milioane MWh, in timp ce, in intervalul 1-20 octombrie, cuantumul s-a situat la 0,2 milioane MWh.

Din punct de vedere al dinamicii tranzactiilor, datele BRM releva faptul ca, in intervalul august - septembrie 2014, cele mai importante tranzactii cu gaze naturale au fost din productia interna, dupa cum urmeaza: 220.000 MWh (respectiv 20 milioane mc) de la OMV Petrom SRL, respectiv 477.000 MWh (45 milioane mc) de la SNGN Romgaz .

In ceea ce priveste structura pietei, datele arata ca 90% din volumul de gaze naturale tranzactionate prin BRM au provenit din productia interna, 9,8% a fost reprezentat de un mix intern&extern si doar 0,2% a insemnat operatiuni cu gaze naturale din import.

Intre lunile mai si iunie nu au avut loc tranzactii intre producatori si furnizori, situatie generata de blocajul pietei, ca urmare a modificarii OUG nr.7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale , se arata in raportul BRM.

La un an de activitate a Bursei de Gaze , statistica BRM arata ca peste 50% dintre cele 83 de sesiuni de licitatii inregistrate au fost incheiate cu adjudecare, in timp ce numarul participantilor la acest sistem a ajuns la 64, dintre care 3 producatori, 20 de furnizori si 41 de consumatori.

La data de 19 iulie 2013, BRM a obtinut din partea Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie /ANRE/ licenta de desfasurare a activitatii de administrare a pietelor centralizate in sectorul gazelor naturale. La 12 septembrie 2013, a fost publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr.69/ 11.09.2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate practicate de operatorul licentiat al pietei centralizate din sectorul gazelor naturale - Societatea Bursa Romana de Marfuri.

Ordinul a intrat in vigoare incepand cu data de 16 septembrie 2013. Prima tranzactie pe aceasta platforma a avut loc in 21 octombrie 2013. De atunci, numerosi operatori economici au achizitionat gaze naturale pe platforma electronica a BRM, la preturi foarte avantajoase. Printre acestia se numara: Atelierele Grivita, Uzinsider, Editura Adevarul, Policolor, Arena Grup, Mecanica Ceahlau, Primariile din Alba Iulia, Orastie, Hunedoara, Simeria, DRDP Alba, Electrocentrale Oradea, Statiunea de Cercetari Agricole Secuieni, Universitatea de Vest Timisoara, Spitalele din Roman, Alba Iulia, Piatra Neamt, Bisericani, Lupeni, Radauti, Spitalul CF2 Bucuresti.

Bursa Romana de Marfuri /BRM/ este o companie privata de interes public, infiintata in noiembrie 1992, prima sedinta de tranzactionare avand loc in data de 10 decembrie 1992.

In prezent, BRM a dezvoltat, in acord cu prevederile Legii nr. 357/ 2005, mai multe tipuri de piete de interes public, activitatea principala fiind axata pe Piata la disponibil si Piata licitatiilor.

Pe Piata la disponibil se tranzactioneaza marfuri fungibile, standardizate, cotate la bursa de marfuri, in cele 11 ringuri: produse petroliere, energie electrica, gaze naturale, carbune, procesare combustibili, certificate CO2, marfuri generale, materiale de constructii, legume si fructe, cereale si medicamente. In anul 2007, BRM a emis in premiera pentru piata romaneasca primele cotatii la produse petroliere, iar la finalul anului 2013 a emis primele cotatii la cereale.

Pe Piata licitatiilor se deruleaza proceduri de achizitii, vanzari, inchirieri si concesiuni, BRM fiind cel mai important consultant in domeniul achizitiilor publice de produse, servicii si lucrari pentru orice tip de autoritate contractanta. Activitatea BRM se desfasoara la sediul central din Bucuresti si prin reteaua teritoriala care numara 27 terminale.



Articole similare :
10
iul.
decizie anre producatorii de gaze obligati sa vanda minim 20 din cantitate pe bursa
Economic
Producatorii de gaze naturale vor fi obligati sa tranzactioneze pe pietele centralizate, in perioada 15 iulie 2014 31 decembrie 2018, cel putin 20 din gazele pe care le extrag...

25
iul.
omv petrom tranzactie de 153 mil lei cu gaze prin bursa romana de marfuri
Economic
OMV Petrom SNP , controlata de grupul austriac OMV, a vandut joi gaze naturale in valoare de 15, 3 milioane de lei, echivalentul a 3, 5 milioane de euro, prin Bursa Romana de...

01
sep.
niculae face un apel catre guvern dispar combinatele sufera agricultura apar probleme sociale imense
Economic
Doua dintre cele sase combinate membre sau afiliate grupului Interagro au fost redeschise, datorita unei conjuncturi favorabile pe piata externa. Din pacate, alte patru sunt inca inchise, iar sansele sa...

24
dec.
autoritatile estimeaza un consum de 68 milioane mwh gaze in urmatoarele trei luni
Economic
Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei estimeaza pentru primul trimestru din 2014 o cerere de gaze naturale de 6, 826 milioane MWh, din care 5, 188 milioane MWh va fi acoperita...

14
feb.
petrom sparge gheata pe bursa gazelor opcom cu o prima oferta de vanzare
Economic
Compania Petrom a lansat prima oferta de pe platforma de tranzactionare a gazelor de pe bursa OPCOM. Practic, prin aceasta prima oferta de vanzare, Petrom inaugureaza tranzactionarile de pe bursa...

comments powered by Disqus
Foto:





Evaluari pentru impozitare Wagner Invest Evaluari pentru impozitare Wagner Invest
Evaluari pentru impozitare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte