Stiri de ultima ora

CU TOATE CA PETROLUL TOCMAI A TESTAT "TERITORIUL URSULUI" OMV Petrom se tranzacţionează la maximul anului

CU TOATE CA PETROLUL TOCMAI A TESTAT TERITORIUL URSULUI OMV Petrom se tranzacţionează la maximul anului
Economic
• Gabriel Aldea, Tradeville: "Tendinţa generală de apreciere a pieţei noastre, apărută pe fondul datelor de înregistrare pentru dividende, a reprezentat motorul principal de creştere şi pentru acţiunile SNP"  

• Maria Vlad, BRK Financial Group: "Probabil, modificările privind cerinţele de capital solicitate administratorilor Pilon II, i-au impulsionat pe aceştia să îşi sporească tranzacţiile pe piaţa de capital"

A fost o tendinţă care s-a derulat chiar şi după finalul lunii aprilie, când în plan internaţional preţul petrolului a început să coboare, pentru ca în săptămâna recent încheiată sortimentul West Texas Intermediate (WTI) să tes­teze pentru scurt timp "teritoriul ursului" (bear market), situaţie care este definită, în general, ca o scădere de cel puţin 20% faţă de un vârf recent.

Practic, faţă de maximul din data de 23 aprilie a acestui an, de 66,3 dolari/ baril, ţiţeiul WTI a încheiat săptămâ­na cu un declin de circa peste 18%, în timp ce sortimenttul Brent, relevant pentru piaţa europeană, a coborât faţă de maximul din aprilie cu circa 15%.

Spre deosebire, la Bucureşti, cotaţia SNP s-a apreciat cu 3,3%, în intervalul 23 aprilie - 7 iunie, evoluţie pe parcursul căreia preţul acţiunii grupului petrolier a depăşit corecţia ex-dividend din data de 22 mai, pentru dividendul de 0,027 lei, acordat din profitul anului trecut.

• Gabriel Aldea, Tradeville: "Rezultatele foarte bune înregistrate de OMV Petrom în primul trimestru din 2019, creează o perspectivă pozitivă pentru întregul an, contribuind la un interes în creştere din partea investitorilor pentru titlurile SNP"

Gabriel Aldea, şeful brokerilor de la Tradeville ne-a precizat că evoluţia foarte bună a acţiunilor OMV Petrom din ultima lună şi dinamica decorelată de cea a preţului petrolului pentru aceeaşi perioadă de timp au avut la bază o serie de factori, ce au influenţat pozitiv cotaţia companiei la BVB.

Brokerul a detaliat: "Tendinţa generală de creştere a pieţei locale, pe fondul datelor de înregistrare pentru dividendele ce vor fi plătite de companii, a fost driver (n.r. motor) principal şi pentru acţiunile SNP. În plus, în cazul Petrom, data de înregistrare pentru dividend a fost în a doua parte a lunii mai (n.r. 23 mai), ceea ce a motivat investitorii să achiziţioneze aceste acţiuni pentru a primi dividendul aferent rezultatelor înregistrate anul trecut de companie".

Reprezentantul Tradeville a mai punctat că, în acelaşi timp, evoluţia divergentă a acţiunilor SNP faţă de preţul petrolului a avut la bază şi rezultatele foarte bune înregistrate de companie în primul trimestru al acestui an, respectiv o creştere a profitului de 35%, faţă de cel obţinut în primele trei luni ale lui 2018.

"Acest aspect creează o perspectivă pozitivă pentru întregul an, contribuind la un interes în creştere din partea investitorilor pentru titlurile SNP", a subliniat Gabriel Aldea.

În plus, brokerul a mai atras atenţia că, nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul faptul că rezultatele financiare ale OMV Petrom nu depind în totalitate de preţul petrolului, compania desfăşurându-şi activitatea şi în sfera exploatării gazelor naturale şi a producerii de energie electrică, elemenete ce au contrabalansat evoluţia negativă a cotaţiei petrolului.

La rândul său, Maria Vlad, analist financiar în cadrul BRK Financial Group a punctat că, pe lângă decorelarea acţiunilor OMV Petrom faţă de preţul petrolului din pieţele internaţionale, pentru perioada 24 aprilie - 6 iunie 2019 se observă şi o evoluţie divergentă a cotaţiei SNP (care a urcat cu 2,77%, în intervalul menţionat) faţă de cea a titlurilor companiei mamă care au înregistrat, la bursa de la Viena, o scădere de aproximativ 16,16%, în acelaşi interval de referinţă.

"Prin urmare, decorelarea faţă de piaţa internaţională a venit cel mai probabil şi pe fondul unor schimbări care au avut loc la nivel naţional. O posibilă explicaţie pentru această evoluţie ar putea fi regăsită în adoptarea de către Guvern a unor modificări cu privire la cerinţele de capital solicitate administratorilor Pilonului II de pensii, care a avut loc la finalul lunii mai 2019. Aşadar, cel mai probabil, acest aspect a impulsionat administratorii de fonduri de pensii în vederea unei majorări a tranzacţiilor efectuate pe piaţa de capital", ne-a transmis analis­tul BRK Financial Group care a adăugat: "De asemenea, apreciem că veştile pozitive ajunse în piaţă despre finalizarea modernizării depozitului de carburanţi de la Arad (n.r. din data de 21 mai) au fost în măsură să susţină cotaţia acţiunilor OMV Petrom.

Joi, 30 mai, Guvernul a decis să reducă la 75 milioane de euro cerinţele de aport de capital pentru administratorii Pilon II, de peste zece ori mai puţin decât suma de 800 milioane de euro, vehiculată iniţial prin Ordonanţa 114 şi care, conform analiştilor, ar fi pus în pericol chiar existenţa sistemului de pensii private obligatorii din ţara noastră, cu un impact negativ masiv asupra bursei în ansamblu, în condiţiile în care fondurile Pilon II sunt cel mai important investitor instituţional local de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

La finele anului trecut, OMV Petrom era compania de la BVB la care cei şapte administratori de pensii Pilon II, SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP) aveau cea mai mare expunere, respectiv 3,15 miliarde de lei, reprezentând peste 18,3% din capitalul emitentului, potrivit unui raport al societăţii de brokeraj Prime Transaction.

Grupul austriac OMV deţine 51% din OMV Petrom, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 20,64% din compania a cărei capitalizarea la BVB este de 22,23 miliarde de lei.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus