Stiri de ultima ora

Corupția din vămile României va fi discutată în CSAT

Corupția din vămile României va fi discutată în CSAT
Economic
Problema corupției din sistemul vamal al României „am ridicat-o și la nivelul CSAT”, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, răspunzând la întrebarea ziarului România Liberă.

Actualizat: 18.09.2019 - 08:20

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, și președinta Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, au participat ieri, la Giurgiu, la deschiderea unui nou program de combatere a contrabandei.

Programul se desfășoară în toamna anului 2019 sub forma unei campanii educative care va purta deviza „Contrabanda e crimă organizată!”.

Campania urmărește conștientizarea efectelor negative ale fenomenului contrabandei prin mesaje care vor fi difuzate în județele de graniță ale României, mai ales în punctele de frontieră, precum și în stațiile de metrou din București.

Ministrul Teodorovici a recunoscut, ieri, că numai din cauza contrabandei cu țigări, statul român pierde anual circa 700 de milioane de euro. În România, piața neagră a țigaretelor s-a situat în iulie 2019 la 13,7 la sută din totalul consumului. Din acest motiv, campania educativă de combatere a contrabandei este derulată de ANAF (care are în subordine și Direcția Generală a Vămilor), în colaborare cu Poliția de Frontieră și cu Poliția Română, cu sprijinul companiei JTI România – unul dintre cei mai mari producători din industria tutunului, care este, la rândul său, prejudiciat de fenomentul contrabandei cu țăgări.

Deviza sub care se desfășoară campania educativă „subliniază că fenomenul contrabandei face parte din crima organizată, alături de traficul de droguri, arme sau persoane, dar și de evaziune”, a declarat Alexandru Lupu, reprezentant al Comunicator Media, realizatorul acestei campanii.

Ieri, în cadrul evenimentului de la Giurgiu, s-a anunțat și continuarea programului de formare a echipelor canine din cadrul DGV. Programul a început pe baza unui protocolul de colaborare demarat în 2005 cu ANAF și continuat ulterior cu Vama. Astfel, încă 11 câini vor fi instruiți la Centrul de Formare Echipe Canine și Întreținere a Dresajului din Giurgiu, ei urmând să obțină triplă specializare – depistarea de țigarete, droguri și bani. Echipe canine mobile, formate dintr-un inspector vamal și un câine, activează în punctele vamale din toată țara și fac parte din mijloacele operative utilizate de DGV pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu țigarete, a traficului de droguri și a evaziunii fiscale.

"Pe un câine nu poți să-l mituiești"

“Prezența câinelui descurajează, pentru că pe un câine nu poți să-l mituiești”, a spus ministrul Teodorovici. Potrivit acestuia, în viitorul apropiat, DGV va deschide trei centre speciale de dresaj, care vor funcționa în orașul Pantelimon (Ilfov), precum și în județele Cluj și Tulcea.

Răspunzând la întrebarea ziarului România Liberă, ministrul Finanțelor a recunoscut că, în sistemul vamal, o mare problemă continuă s-o reprezinte corupția: “Problema aceasta am ridicat-o și la nivelul CSAT. Trebuie să facem o echipă, indiferent de culoarea politică. Persoana care greșește trebuie să plătească. La un moment dat, în zona de Fisc și de Vamă se va lua o decizie radicală”, a precizat ministrul.

El a evitat însă să se refere la situația din vama Constanța Sud, deși întrebarea se referise explicit la această zonă. Ministrul Finanțelor a precizat însă că a promovat un proiect legislativ prin care DGV urmează să fie scoasă din subordinea ANAF și să funcționeze separat (așa cum s-a întâmplat până acum cinci ani), sub o nouă denumire: “Autoritatea Națională Vamală”.

Pe de altă parte, Teodorovici a recunoscut că una dintre greșelile sale în calitate de ministru de Finanțe a fost decizia de a o înlocui la conducerea ANAF pe Mirela Călugăreanu cu Ionuț Mișa, în martie 2018. Călugăreanu a fost repusă în fruntea ANAF în iunie 2019, tot de ministrul Teodorovici. Despre Mișa, Teodorovici a spus, ieri, că „nu avea ce să caute în zona de vamă”.

Ministrul de Finanțe a mai anunțat că, din anul 2020, va impune “toleranță zero pentru tot ce înseamnă evaziune fiscală”, inclusiv față de contrabandă, lansând și un mesaj neașteptat de dur către autoritățile fiscală și de frontieră ale Ucrainei: “Cu sau fără cooperarea partenerilor noștri, vom face tot ce se poate ca această contrabandă să se reducă”.

După cum se știe, cea mai mare cantitate de țigări de contrabandă din România vine din Ucraina.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus