Stiri de ultima ora

Compania românească, desemnată startupul anului în Europa Centrală şi de Est

Compania românească, desemnată startupul anului în Europa Centrală şi de Est
Economic
Druid, companie specializată în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi, fondată de antreprenorul Liviu Drăgan, a fost desemnată startupul anului în Europa Centrală şi de Est în cadrul competiţiei CESA 2019, organizată anul acesta la Bucureşti.

71 afişări

Compania românească, desemnată startupul anului în Europa Centrală şi de Est

Druid va reprezenta Europa Centrală şi de Est la Global Startup Awards, care se va desfăşura în perioada 11-14 decembrie 2019 în localitatea Changsha din China. CESAwards este una dintre cele mai importante competiţii dedicate startupurilor de tehnologie. CESAwards are misiunea de a inspira sistemul antreprenorial prin recunoaşterea companiilor cu cea mai rapidă creştere şi cele mai disruptive tehnologii. Din peste 5.500 de nominalizări din Polonia, Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Serbia, Romania şi Bulgaria, doar 13 companii au urcat pe podium în finală. Marele premiu, “Startupul Anului”, a fost câştigat de Druid, în faţa a peste 600 de antreprenori, investitori şi membrii ai hub-urilor tehnologice regionale. CESAwards este parte din Global Startup Awards, competiţia globală care aduce în lumina reflectoarelor cele mai îndrăzneţe soluţii tehnologice care produc schimbări radicale. Global Startup Awards îşi propune o democratizare a ideilor şi tehnologiilor dezvoltate în startup-uri, ecosisteme, hub-uri şi incubatoare tehnologice din 7 regiuni: Nordics (Islanda, Danemarca, Suedia, Finalnda, Norvegia), South Europe (Italia, Spania, Franta, Portugalia, Grecia, Cipru, Malta), Euroasia (Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova, Rusia, Turcia, Ucraina), South Asia (India, Pakistan, Afganistan, Bangladesh, Bhutan, Maldive, Nepal, Sri Lanka), Southeast Asia (Malaysia, Laos, Thailanda, Indonezia, Philippines, Myanmar, Singapore, Brunei, Vietnam, Cambodgia), Sauthern Africa (Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Swaziland, Zambia, Namibia, Tanzania, Angola, Malawi, Mauritius, Madagascar, Congo, Seychelles, Lesotho) şi CEE.

„O recunoaştere la acest nivel îmi aduce multă bucurie şi satisfacţie. Premiul este al unei echipe extraordinare, dedicate trup şi suflet unei idei simple – să punem la dispoziţia fiecărui om un asistent virtual. Mulţumim partenerilor, clienţilor, investitorilor, juriului şi tuturor celor care ne-au arătat încrederea lor şi dorinţa de a fi alături de noi în această călătorie”, declară Liviu Drăgan, CEO Druid. Druid este o companie de înaltă tehnologie care dezvoltă asistenţi virtuali inteligenţi pentru organizaţii companii. In mai puţin de 1 an de la lansare, Druid are deja peste 30 de clienţi, printre care Banca Transilvania, Raiffeisen Leasing, BCR Leasing, Asirom, ProTV, Reţeaua de sănătate Regina Maria, Servier sau Farmaciile Dona. Compania a demarat dezvoltarea unui ecosistem de parteneri de implementare şi pregăteşte lansarea operaţiunilor în USA.            
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus