Stiri de ultima ora

Comisia Europeană propune crearea unei noi structuri pentru combaterea spălării banilor

Comisia Europeană propune crearea unei noi structuri pentru combaterea spălării banilor
Economic
Comisia Europeană a anunţat joi că ia în calcul înfiinţarea unei noi autorităţi pentru a combate infracţiunile financiare şi a monitoriza mai strict activitatea băncilor, transmite Reuters.

Într-un plan de acţiune adresat guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, Comisia explică faptul că UE are nevoie de un sistem de combatere a spălării banilor şi a infracţiunilor financiare, sistem dotat cu un supervizor la nivelul Uniunii Europene.

''Ar trebui pus în practică un sistem integrat'', se arată în documentul trimis ţărilor membre. Executivul comunitar a avertizat, totuşi, că trebuie ca întâi să aibă loc o estimare a impactului posibil al unui asemenea mecanism.

Orice eventuală supraveghere la nivelul UE ar putea ieşi de sub competenţa Autorităţii Bancare Europene (EBA) sau ar putea fi făcută de ''un organism nou, conceput'' special în acest scop, a explicat Comisia Europeană.

De asemenea, Comisia Europeană a publicat o nouă listă de ţări unde, potrivit Bruxellesului, este nevoie de eforturi suplimentare pentru a combate spălarea banilor.

Lista revizuită ar urma să intre în vigoare în octombrie. Companiile din oricare dintre ţările listate au interdicţia de a primi fonduri UE.

Executivul comunitar a adăugat pe această listă Bahamas, Barbados, Botswana, Cambodgia, Ghana, Jamaica, Mauritius, Mongolia, Myanmar, Nicaragua, Panama şi Zimbabwe.

Pe lista respectivă se află deja Afganistan, Irak, Vanuatu, Pakistan, Siria, Yemen, Uganda, Trinidad şi Tobago, Iran şi Coreea de Nord. Toate aceste state, cu excepţia Coreii de Nord, s-au angajat să-şi schimbe regulile în vederea creşterii eficienţei luptei contra spălării banilor şi contra finanţării terorismului.

În acelaşi timp, Comisia a înlăturat de pe lista UE şase ţări care au înregistrat progrese în combaterea spălării banilor: Bosnia, Guyana, Laos, Etiopia, Sri Lanka şi Tunisia.

scrie opinia ta aici

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus