Stiri de ultima ora

Cine sunt noii administratori ai Romgaz şi ce personaje politice controversate îi susţin

Cine sunt noii administratori ai Romgaz şi ce personaje politice controversate îi susţin
Economic
Acţionarii Romgaz au numit miercuri noi membri în Consiliul de Administraţie al companiei. Au fost schimbaţi cinci membri, în plin mandat, în locul lor fiind numiţi administratori provizorii, pe o perioadă de patru luni, iar doi au fost reconfirmaţi în funcţie.

Printre noii administratori se află Niculae Havrileţ, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi actual consilier al ministrului energiei.

Havrileţ se mai află şi în Consiliul de Administraţie al Electrica.

Ceilalţi patru noi membri sunt Manuela-Petronela Stan-Olteanu, administrator la Autoritatea de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, Caius-Mihai Parpală, director la Administraţia Bazinală de Apă Mureş, Tudorel Hărăbor, director general SC FEPA SA, şi Nicolae Câmpeanu, coordonator administrativ OMV Petrom Global Solutions SRL.

Cei doi reconfirmaţi în funcţie sunt Romeo-Cristian Ciobanu şi Petrus Antonius Maria Jansen, pentru o perioadă egală cu cea rămasă din cadrul mandatului de patru ani primit pe 6 iulie 2018.

Au fost revocaţi, chiar dacă se aflau în plin mandat de patru ani, Ungur Ramona, Nistoran Dorin – Liviu, Grigorescu Remus, Volintiru Constantin Adrian şi Jude Aristotel Marius.

Numirile au fost făcute prin vot cumulativ.

Anterior, ministrul Energiei, Anton Anton, a trimis recent Consiliului de Administraţie al Romgaz, o listă cu numele persoanelor pe care le propune la şefia companiei, împreună cu CV-urile acestora.

În listă sunt menţionate şi câteva nume care ar avea strânse legături cu diverse personalităţi controversate, scrie  discoverproject.ro .

Primul pe listă este inginerul Nicolae Havrileţ, 63 de ani, consilier al ministrului energiei, Anton Anton, susţinut de ALDE. Havrileţ a fost şeful ANRE între 2012 şi 2017, fiind susţinut atunci de gruparea liberală din jurul lui Tăriceanu- Chiţoiu.

A fost declarat în incompatibilitate de către ANI pentru că ar fi fost şi director al companiei Gascon, cu numeroase contracte în sistemul energetic. A câştigat procesul, susţinând că demisionase din funcţia de director imediat după ce a fost numit la conducerea ANRE. Este în continuare asociat în afaceri din domeniul energiei, alături de fiul său Dan Nicolae Havrileţ.

Tudorel Hărăbor, 48 de ani, este susţinut de Daniel Chiţoiu, fostul ministru al economiei şi principalul finanţator al ALDE, 

Revenind la Hărăbor, acesta a fost partener de afaceri cu Iulian Marian Butnaru, omul de încredere al lui Daniel Chiţoiu.

El a fost numit în ultimii şapte ani în mai multe consilii de administraţie ale unor companii strategice din domeniul energiei: Electrica,Titan Power, Hidro Tarniţa, Complexul Energetic Hunedoara, Hidroelectrica, Hidroserv Porţile de Fier (filiala Hidroelectrica),

Caius Mihai Parpală, 60 de ani, fost consilier judeţean PNL Arad, este, conform presei locale, finul de cununie al lui Călin Popescu Tăriceanu. Soţia lui, Ana Liana Parpală, a fost mulţi ani parteneră de afaceri cu Mihai Ciprian David, fostul director al Hidroelectrica în perioada 2009-2012. David a fost preşedintele organizaţiei PSD Braşov, fiind propulsat în funcţie de Viorel Hrebenciuc, cu care are relaţii apropiate de aproape 20 de ani.

Tot din anturajul lui Viorel Hrebenciu vine şi Stan Olteanu Manuela Petronela, jurist, 43 de ani.  

Manuela este soţia lui Ion Stan, 72 de ani, fost şef al departamentului juridic din Ministerul de Interne în anii ’90. Între 1994 şi 1999, Stan a fost şi în consiliul de administraţie al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, unde l-a cunoscut pe Dan Matei Agathon,  ministrul turismului în Guvernul Năstase, cu care s-a asociat în afaceri.

Astfel, Stan a intrat în anturajul lui Viorel Hrebenciuc, fostul lider PSD. A devenit apoi consilierul principal al ministrului Agathon, fiind artizanul privatizării principalelor hoteluri de pe litoral. 

Manuela Olteanu a fost directoarea departamentului juridic din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, fiind promovată în această funcţie de Agathon. 

Soţia lui Stan a fost numită începând cu 2012, când Constantin Niţă a devenit ministrul energiei în consiliile de administraţie ale unor companii din sectorul energetic, iar în 2017 a fost consilierul ministrului energiei Toma Petcu, pentru administrarea privatizărilor companiilor din portofoliu. 

Ea a mai fost numită preşedintele Conpet SA, administrator la Uzina Termoelectrică Midia, administrator special Hidroserv, administrator Electrocentrale Grup şi administrator special Electrocentrale Bucureşti.

Nicolae Cîmpeanu, 52 de ani, provine din organizaţia PSD Buzău, condusă de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. A absolvit la 40 de ani o facultate de ştiinţe economice la Spiru Haret. Până atunci a lucrat ca muncitor şi maistru la schela petrolieră Berca, Buzău. Consilier local în Berca, Cimpeanu a fost promovat în consiliul de administraţie al Oil Terminal, în condiţiile în care era angajat al OMV Petrom.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus