Stiri - Editia din date de 05-09-2017

Arhiva stiri din data de:
05-09-2017 Stiri de ultima ora din

Cine cutremură Bursa românească şi dubla măsură a ASF

Economic
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat că ASF, la comandă politică, a declanşat o anchetă împotriva lui Florin Cîţu FOTO Sever Gheorghe

Trei investigaţii ce privesc manipularea pieţei au fost lansate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în condiţiile în care mai multe declaraţii controversate au cutremurat bursa românească şi leul, iar rezultatele şi aplicarea lor arată cât de selectiv este aplicată legea.

Prima dintre aceste investigaţii a fost lansată în luna aprilie de ASF la adresa NN Pensii, pe motiv că acest fond de pensii private ar fi transmis informaţii înşelătoare privind o posibilă naţionalizare a activelor fondurilor de pensii private. Asta deşi informaţia a pornit, atunci, de la prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, însă a fost negată categoric de ministrul de Finanţe de atunci, Viorel Ştefan: „Nu s-a discutat nici în lift despre un astfel de scenariu”.

Această anchetă s-a finalizat cu cea mai mare amendă din istoria ASF, de 750.000 de lei, primită de NN Pensii, şi cu retragerea autorizaţiei Ralucăi Ţintoiu, directorul general al companiei. Şi deşi preşedintele PSD Liviu Dragnea spunea anterior că informaţia transmisă de NN „poate să ducă la prăbuşirea unui sistem” şi „că se poate introduce panică în România”, cerând ASF, Guvernului şi ministerului de Finanţe să acţioneze „foarte dur”, anunţul companiei nu a avut atunci efect asupra cursului valutar sau asupra cotaţiilor bursiere. Ultimele luni au demonstrat însă că informaţia privind Pilonul II de pensii s-a dovedit a fi corectă.

Cutremurul a venit chiar de la PSD

În schimb, câteva luni mai târziu, în iulie, chiar în timpul audierii sale pentru postul de ministru de Finanţe, Ionuţ Mişa a „scăpat” gafa supremă. El a declarat atunci că „Pilonul II se va desfiinţa. Banii se vor întoarce la toţi cei care au cotizat”. Imediat informaţia a fost negată de Liviu Dragnea, care a calificat-o drept „o prostie”, dar şi retrasă de către Mişa, care a precizat că a fost o eroare pe care şi-o asumă.

Declaraţiile lui Mişa au apucat totuşi să producă haos: principalii indicatori de la Bursa de Valori Bucureşti au scăzut cu peste 3%, pierderile fiind estimate între 1,5 şi 3 miliarde de lei, potrivit surselor din piaţă, iar leul s-a devalorizat până la cotaţii de peste 4,57 lei/euro.

ASF a deschis o investigaţie şi în acest caz, dar a decis, însă, că „nu sunt întrunite condiţiile impuse de cadrul legal pentru existenţa unei fapte de manipulare a pieţei prin diseminarea de informaţii false sau înşelătoare”. Aşadar, nimeni nu a răspuns legal pentru aceste pierderi.

„Anchetă la comandă politică”

Cea mai recent anchetă ASF a fost declanşată de o declaraţie a senatorului PNL Florin Cîţu, care a atras atenţia, săptămâna trecută, că Guvernul, din cauza lipsei banilor la buget, „o să vină cu o taxă pe cifra de afaceri, pentru tot sistemul financiar-bancar, de 0,5% aplicată pe active”. 

Istoric controversat al lui Cîţu

Senatorul PNL, Florin Cîţu, în prezent membru în comisia de buget-finanţe, are un istoric turbulent cu băncile. Cîţu, economist la bază, a fost până în anul 2011 economist-şef al ING Bank. El a fost concediat în acel an de bancă într-un episod care, se pare, a avut legături cu un atac speculativ eşuat împotriva leului în 2008. El a negat că atunci ar fi avut loc un aşa zis atac speculativ. Atunci a fost „o eroare de politică monetară”, a susţinut economistul, în contradictoriu cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Declaraţiile sale au dus din nou la deprecierea pe bursă a acţiunilor băncilor.

Premierul Mihai Tudose a negat însă, pentru Bloomberg, că Guvernul ar pregăti o nouă taxă pentru sectorul financiar-bancar, iar Ministerul Finanţelor Publice a susţinut, în urma zvonurilor, că nu există intenţia introducerii unei taxe speciale pe activele băncilor.  

Luni, ASF a anunţat că a demarat o investigaţie cu privire la „posibilitatea existenţei unor elemente care intră sub incidenţa abuzului pe piaţă – manipulare”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat, ulterior, că ASF, la comandă politică, a declanşat o anchetă împotriva lui Cîţu: „PSD se comportă ca un partid cu reflexe bolşevice. Este un partid care nu suportă critica, este un partid care încearcă să intimideze pe aceia care-i atacă în slăbiciunile şi în prostiile pe care le fac”.



Va recomandam sa cititi si :
29
Jun
dragnea despre desfiintarea pensiilor private obligatorii o prostie
Economic
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, întrebat despre desfiinţarea pilonului II de pensii, în urma afirmaţiei ministrului desemnat pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, că este o prostie . Chestionat...

29
Jun
liviu dragnea intrebat despre desfiintarea pilonului ii de pensii o prostie
Economic
Liviu Dragnea, întrebat despre desfiinţarea pilonului II de pensii: O prostie! Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, întrebat despre desfiinţarea pilonului II de pensii , în urma...

04
Sep
florin citu investigat de asf
Economic
După ce a declarat că se dorește introducerea unei taxe pe activele bancare, informație negată de premierul Mihai Tudose, senatorul PNL, Florin Cîțu va fi investigat de ASF pentru manipularea...

12
Apr
ministrul finantelor neaga nationalizarea fondului de pensii private tintoiu nn pensii intentia companiei nu a fost sa creeze panica
Economic
Fondul de pensii NN şi a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a...

13
Apr
scandalul privind nationalizarea fictiva a pensiilor private nn pensii sanctiunile nu afecteaza situatia fondului de pensii
Economic
Măsurile de sancţionare a NN Pensii luate joi de ASF nu afectează în niciun fel situaţia fondului de pensii administrat de NN şi economiile pentru pensie ale celor aproximativ 1, 9...


comments powered by Disqus
Foto:










Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte