Stiri - Editia din date de 13-08-2017

Arhiva stiri din data de:
13-08-2017 Stiri de ultima ora din

Cele mai aşteptate smartphone-uri de anul acesta

Economic
Deşi în mintea utilizatorilor nu există decât trei branduri de telefoane, dacă ne uităm la cifrele de vânzări, pe piaţă sunt o multitudine de jucători care oferă terminale la fel de performante.

Samsung, Apple şi Huawei domină clasamentul celor mai mari producători de smartphone-uri. Samsung a vândut în primele trei luni ale anului 79,2 milioane de terminale, având o cotă de 22,8%, iar Apple a livrat 51,6 milioane de telefoane reprezentând o cotă de 14,9%. Cu 34,2 milioane de telefoane vândute chinezii de la Huawei încheie podiumul, cota de piaţă a acestora fiind de 9,8%, conform datelor firmei de cercetare de piaţă IDC. Peste 347 de milioane de telefoane inteligente au fost vândute în perioada aprilie-iunie, conform GfK. Cererea pentru smartphone-uri a fost uriaşă, în ciuda saturaţiei de pe anumite pieţe, spune Arndt Polifke, global director telecom research la GfK. Cea mai mare creştere a venit din Europa Centrală şi de Est, unde piaţa a crescut cu 11% în trimestrul doi, faţă de perioada similară din 2016. Deşi Apple şi Samsung se pregătesc să lanseze noi terminale în perioada următoare, restul producătorilor nu stau degeaba şi propun modele competitive. Unul dintre aceste smartphone-uri este Google Pixel 2. Telefonul Google ar putea fi primul care va integra chipsetul Snapdragon 836, devenind astfel cel mai puternic terminal de pe piaţă.  Pixel 2 ar putea avea un ecran de 5 inch, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. Google ar putea renunţa la portul pentru căşti pentru a face loc unor difuzoare stereo. Telefonul va avea unele dintre cele mai bune camere foto de pe piaţă şi va fi lansat în luna octombrie. Preţul va fi în jur de 1.000 de euro. Nokia revenit cu mult entuziasm pe piaţă. A „reînviat“ modelul 3310 şi se pregăteşte să îi uimească pe utilizatori cu  Nokia 8. Telefonul va fi vârful de gamă al finlandezilor şi se zvoneşte că va avea un ecran de 5,5 inch, chipset Qualcomm Snapdragon 835 cu 4GB RAM şi va fi rezistent la apă şi praf. Nokia a reluat şi colaborarea cu Zeiss astfel încât camera foto nu va dezamăgi. Lansarea va avea loc pe 16 august în capitala Marii Britanii.

Sud-coreenii de la LG nu au ex­celat niciodată la capitolul cameră foto atunci când vine vorba de smartphone-uri. Aceştia vor să schimbe acest aspect prin lansarea modelului LG V30. Cameră foto va avea cea mai mare diafragmă întâlnită pe un telefon mobil de f/1,6. Acest lucru înseamnă că în cameră va intra mai multă lumină, care se traduce prin fotografii mult mai bune. Telefonul va avea ecran OLED şi va lansat luna viitoare. Sony Xperia XZ1 este un telefon pe care niponii îl vor dezvălui la IFA Berlin (1-6 septembrie). Acesta va avea un procesor Snapdragon 835 şi 4GB memorie RAM. Telefonul va fi rezistent la apă şi praf, ca mai toate modelele Sony. Compania a anunţat recent planuri pentru reorganizarea ofertei smartphone, vizând renunţarea la produsele care nu au avut succes precum Xperia X şi Xperia X Compact.

Samsung Galaxy Note 8 va fi lansat pe 23 august la New York, iar sud-coreenii nu îşi permit niciun pas greşit. Vânzările de de Galaxy S8 le-au depăşit pe cele ale pre deces orului Galaxy S7, iar divizia de dispozitive mobile a generat un profit operaţional 3,7 miliarde de dolari în trimestrul doi. După eşecul Galaxy Note 7, unul din cele mai costisitoare scandaluri din istoria companiei Samsung, fanii din întreaga lume se aşteaptă ca Galaxy Note 8 să fie cel mai bun telefon din lume la momentul lansării pe piaţă.



Articole similare :
08
mar.
telefonul premium nokia va fi lansat in luna iunie pretul este mai mic decat se asteptau fanii
IT & Media
Nokia a prezentat 2 smartphone uri noi la MWC, pe langa noua versiune de 3310, insa niciunul dintre acestea nu era flagship ul asteptat. Conform GSM Arena, acesta va veni in luna...

24
sep.
toamna se numara smartphone urile de top apple contra asiaticilor
Economic
Americanii de la Apple au lansat trei noi smartphone uri cu care vor să se menţină în topul mondial, poziţia lor fiind tot mai mult ameninţată de producătorii din Asia. Apple...

12
dec.
cele mai bune smartphone uri din 2013 si cele mai asteptate din 2014
IT & Media
Telefoanele mobile lansate, anul acesta, au impresionat utilizatorii prin funcţiile lor, iar pentru 2014, producătorii pregătesc modele şi mai inteligente. Cele mai apreciate telefoane mobile inteligente ale acestui an sunt...

16
aug.
sony xperia xz1 ilustrat cu noi poze spion si specificatii neoficiale telefoane mobile
IT & Media
Xperia XZ1, versiunea cu chipset Snapdragon 835 şi 4GB memorie RAM a lui Sony Xperia XZ, a fost surprins în noi imagini arătând designul final al produsului ce va intra...

24
oct.
acesta este telefonul cu android pe care il astepta toata lumea motivul pentru care este adevaratul rival pentru iphone 7
Economic
Gigantul american Google a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni, telefonul Pixel, primul smartphone creat în totalitate de compania americană. Aparatul a fost prezentat la San Francisco în cadrul eveniment...

comments powered by Disqus
Foto:










Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Economic:
Artilcole stiri grupate pe subiecte