Stiri de ultima ora

CELCO a lansat un proiect prin care va împăduri Dobrogea

CELCO a lansat un proiect prin care va împăduri Dobrogea
Economic
Împreună cu asociaţia EcoAssist, CELCO a lansat pe 30 martie 2019 prima ediţie a campaniei #plantez - Hai să împădurim Dobrogea!, un proiect de lungă durată prin care se va ridica Pădurea CELCO în judeţul Constanţa. Peste 200 de voluntari din cadrul grupului de firme DD Group, din care face parte şi CELCO, dar şi voluntari independenţi, au participat la acţiunea de împădurire din proximitatea localităţilor Mihail Kogălniceanu şi Luminiţa.

"Ne dorim împlinirea acestui vis, Pădurea CELCO, pentru că dovedim responsabilitate socială şi ne implicăm în menţinerea unui mediu natural cât mai sănătos. Astăzi am împădurit 1,6 ha, mai avem încă 2 ha şi mergem înainte, împreună cu Primăria Mihail Kogălniceanu. Vom dezvolta acest proiect şi vom ajunge la zeci de hectare împădurite. Ne propunem să ridicam o pădure mare în această zonă minunată a Dobrogei, situată într-un cadru natural, frumos", a declarat Niculae Duşu, Preşedintele CELCO SA, potrivit unui comunicat de presă, remis astăzi, Redacţiei noastre.

CELCO SA va planta 6.000 de puieţi de sălcioară care vor prinde rădăcini pe o suprafaţă de 1.6 ha, în proximitatea fabricii de var şi a carierei de calcar pe care CELCO SA le deţine. Suprafaţa de teren pusă la dispoziţie de către Primăria Mihail Kogălniceanu se va completa în toamna acestui an cu alte 1,9 hectare, mai informează comunicatul.

scrie opinia ta aici

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus