Stiri de ultima ora

Cea mai bogată țară din Europa propune un nivel minim al impozitul pe profit la nivel global

Cea mai bogată țară din Europa propune un nivel minim al impozitul pe profit la nivel global
Economic
Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, vrea un nivel minim al impozitul pe profit pentru a preveni ca firmele să caute paradisuri fiscale, a anunţat vineri publicaţia Handelsblatt, citând un expert fiscal al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite, transmite Reuters.

Ultima ora

Ziarul susţine că Scholz ar fi solicitat OECD să ia în considerare propunerea, în condiţiile în care statele îşi pot alinia reglementările fiscale principiilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. O astfel de mişcare ar reprezenta o extindere a programului BEPS, un set de politici ale OECD împotriva erodării bazei de impozitare şi transfer al profiturilor. Propunerea oficialului german este sprijinită de Franţa. Propunerea ministrului german de Finanţe a fost bine primită dar discuţiile sunt în stadiu preliminar, anunţă Handelsblatt.

"În contextul discuţiilor pe tema BEPS, Franţa şi Germania au propus discutarea unui nivel minim al impozitul pe profit care va fi folosit de toate statele membre OECD, a afirmat Pascal Saint-Amans de la OECD pentru publicaţia germană. Şi Guvernul olandez a propus reducerea impozitului pe profit în două tranşe, de la 25% în prezent la 20,5% până în 2021. Noul impozit pe profit va plasa Olanda uşor sub media statelor din UE, de aproximativ 22%, în 2017.
capital.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus