Stiri de ultima ora

Cabinetul Orban s-a oprit în propriul obstacol

Cabinetul Orban  s-a oprit în propriul obstacol
Economic
Orban, nici nu ştii cât de mic începi să fii", a fost mesajul cu care liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi-a încheiat discursul înainte ca plenul Parlamentului să decidă cu 261 de voturi demiterea guvernului PNL, aprobând moţiunea de cenzură depusă de social-democraţi şi de reprezentanţii UDMR. Împotriva moţiunii s-au înregistrat doar 139 de voturi. Adoptarea acestui act mai înseamnă că primarii vor fi aleşi în continuare în urma unui singur tur de scrutin.

Căderea guvernului Orban a fost previzibilă în momentul în care, cu o seară înainte, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a permis accesul sistemului medical privat la fondurile publice de sănătate gestionate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acest act normativ a fost criticat înainte de adoptare de liderul Pro România, Victor Ponta, care a spus că, dacă guvernul va aproba această liberalizare a sistemului medical, formaţiunea sa politică va vota pentru demiterea Cabinetului Orban. Cu toate acestea, numărul de voturi înregistrat pentru căderea guvernului este mai mare decât cel rezultat din totalizarea voturilor PSD, UDMR şi Pro România, în condiţiile în care reprezentanţii USR, ALDE şi PMP au anunţat că vor sprijini Cabinetul PNL. Se pare că, printre cele 28 de voturi în plus pentru căderea guvernului, s-au aflat şi voturile unora dintre cei care au declarat că vor susţine Executivul Orban, adică parlamentari de la PNL, PMP, USR sau ALDE.

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, imediat după votarea moţiunii de cenzură: "Căderea unui guvern este un prim pas spre anticipate. Nu noi am creat această criză politică, ci ea este rezultatul acţiunii guvernului Orban care şi-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin".

Premierul demis Ludovic Orban a spus: "Noua majoritate toxică, ce a fost taxată anul trecut la alegeri de cetăţenii români, a călcat în picioare democraţia şi interesele fundamentale ale alegătorilor. Guvernul cade în picioare. Suntem mândri de ce am făcut în trei luni. Am reuşit să reparăm o mare parte din stricăciunile făcute de PSD, am refăcut credibilitatea României în faţa partenerilor europeni şi strategici, am refăcut încrederea mediului de afaceri în guvernul ţării".

El a precizat că liberalii vor stabili, astăzi, strategia pentru perioada următoare.

Referitor la votarea moţiunii de cenzură şi la demiterea guvernului Orban, o analiză reală a fost făcută, de la tribuna Parlamentului, de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, partid care a votat împotriva moţiunii introdusă de PSD şi UDMR.

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a spus: "Votarea moţiunii va duce la deschiderea drumului către alegeri anticipate, iar noi nu dorim asfaltarea căii către acestea. Consecinţele declanşării anticipatelor sunt instabilitatea politică, blocarea administraţiei publice locale şi centrale, ceea ce va duce la nerezolvarea solicitărilor cetăţenilor. Economia ţării va fi bulversată, vor exista consecinţe negative asupra cursului de schimb valutar, a planurilor investiţionale şi chiar în domeniul social".

Nici parlamentarii PMP nu s-au declarat de acord cu intrarea în procedura alegerilor anticipate. Deputatul Emil Paşcan a spus: "Căderea guvernului va provoca, pe lângă criza politică, şi o criză economică. Aceasta va duce la îndatorări suplimentare, la plata unor dobânzi mult mai mari pentru împrumuturile contractate şi la o blocare a activităţii în administraţia centrală şi nu numai".

În cazul în care, de două ori, viitorul guvern nu va fi învestit de Parlament, preşedintele va dizolva Legislativul şi va declanşa procedura alegerilor anticipate. Pentru învestire sunt necesare 233 de voturi, la fel ca şi în cazul demiterii guvernului prin moţiune de cenzură.

• Dezbatere cu scântei

Moţiunea de cenzură a fost prilejul unor dezbateri aprinse pe orice temă, mai puţin pe subiectul care a dus la depunerea ei în Parlament de senatorii şi deputaţii PSD şi UDMR.

Dezbaterea a fost încinsă şi de faptul că, în urmă cu două seri, Cabinetul Orban a ales să legifereze, în locul Parlamentului, prin 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate într-o singură şedinţă.

Premierul Ludovic Orban, colegii săi din PNL, cei din USR şi PMP au acuzat PSD pentru ce s-a întâmplat în ultimii trei ani, în timp ce social-democraţii, reprezentanţii UDMR şi liderul Pro România, Victor Ponta, au criticat actualul guvern pentru modul în care a ales să ocolească Parlamentul legiferând prin repetate asumări de răspundere şi prin adoptarea de ordonanţe de urgenţă.

Atmosfera a fost încinsă încă de la începutul şedinţei de plen, când Ludovic Orban a afirmat: "Cei de la PSD sunteţi parlamentari rezultaţi din pixul lui Dragnea. În ultimii trei ani aţi arătat de ce sunteţi în stare: de dezinformare şi slugărnicie. Singurul lucru care v-a deranjat a fost angajarea răspunderii pentru instituirea unui regim electoral care dă un plus de democraţie. (...) Nu dau doi bani pe afirmaţiile dumneavoastră despre democraţie, în condiţiile în care, timp de trei ani, aţi lucrat împotriva ei".

În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus: "O ţară nu poate fi condusă prin asumări de răspunderi şi zeci de ordonanţe de urgenţă şi (...) nici prin împrumuturi uriaşe. Agenda cetăţenilor nu este agenda PNL, partid a cărui agendă este abuzul de putere şi care a dus la încetinirea economiei, austeritate în viaţa cetăţenilor şi nimic pentru rezolvarea nevoilor acestora".

• Proiect PMP, blocat de trei ani în Parlament

Referitor la obiectul moţiunii, preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Titus Corlăţean, a precizat: "Nu v-a ajuns un preşedinte, un guvern şi o majoritate în Parlament, ci aţi dorit să luaţi cu japca şi administraţia publică locală din România, din cauza setei de putere absolută, care vă macină".

Acesta a prezentat în plenul Parlamentului un punct de vedere al Guvernului, semnat de premierul Ludovic Orban, prin care acesta susţine, pe un proiect legislativ privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, că modificarea legii electorale cu mai puţin de un an înaintea desfăşurării alegerilor parlamentare contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

Referitor la acest aspect, premierul Ludovic Orban a arătat: "Recomandările Comisiei de la Veneţia se aplică atunci când are loc o restrângere a democraţiei, a drepturilor electorale. În cazul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, este vorba despre o măsură care consolidează democraţia şi drepturile alegătorilor".

Liderul UDMR, Kelemen Hunor a precizat că liberalii ar trebui să înveţe să îşi respecte înţelegerile politice, făcând referire la faptul că, înainte de susţinerea, la votul de învestitură, de către parlamentarii maghiari, a Cabinetului Orban, cele două formaţiuni politice au căzut de acord cu privire la faptul că nu va fi modificat în acest an sistemul de alegere a primarilor dintr-un singur tur de scrutin. El a făcut apel şi la faptul că în Parlament există un proiect legislativ de modificare a legii, iar Curtea Constituţională a decis, recent, că Guvernul nu are voie să îşi asume răspunderea pe proiecte aflate în procedură parlamentară.

Referitor la acest lucru, deputatul Emil Paşcan (PMP) a spus: "Din 2016, PMP a înregistrat un proiect legislativ privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care am strâns peste un milion de semnături de la cetăţenii cu drept de vot. Din păcate, acest proiect este şi acum blocat în comisia parlamentară care se ocupă de modificarea legilor electorale".

În urma votului de ieri, alegerea primarilor va avea loc în acest an tot în urma unui singur tur de scrutin, aşa cum a fost în 2012 şi 2016.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus