Stiri de ultima ora

BURSELE DIN LUME Fluctuaţii pe bursele din Europa, din cauza incertitudinilor economice

BURSELE  DIN LUME Fluctuaţii pe bursele din Europa, din cauza incertitudinilor economice
Economic
Bursele din Europa au fluctuat ieri, pe fondul incertitudinilor legate de creşterea economică şi de comerţul global.

Titlurile "UniCredit" SpA, cel mai mare grup bancar italian, s-au depreciat cu 1,2%, la 10 euro, la fel cele ale rivalului mai mic "Intesa Sanpaolo" SpA, care au ajuns la 1,88 euro. Banca Centrală Europeană (BCE) a informat că, în aprilie, creditarea gospodăriilor din zona euro a înregistrat cel mai semnificativ avans post-criză, în timp ce împrumuturile acordate companiilor au avut cel mai bun ritm de creştere din acest an.

Acţiunile producătorului german de echipament sportiv "Adidas" AG au urcat cu 0,8%, la 263,95 euro. Compania va produce, în 2019, un număr record de 11 milioane de perechi de pantofi sport folosind deşeuri de plastic marin prelucrate, în cadrul iniţiativei globale "Run for the Ocean" unde, alături de platforma digitală Parley, a investit în 2018 un milion de dolari.

Titlurile companiei auto franceze "Renault" SA au crescut cu 2,4%, la 57,37 euro, iar cele ale grupului italo-american de profil "Fiat Chrysler Automobiles" NV - cu 0,5%, la 12,43 euro. Franţa trebuie să-şi protejeze propriile sale interese şi locurile de muncă, oricare ar fi condiţiile fuziunii dintre "Renault" şi "Fiat", chiar dacă participaţia deţinută de stat la "Renault" va fi automat redusă, a afirmat ministrul de Finanţe de la Paris, Bruno Le Maire.

Acţiunile grupului petrolier austriac OMV AG au câştigat 1,6%, atingând 43,64 euro. OMV a anunţat, luni, numirea unui nou membru în boardul companiei, Thomas Gangl, responsabil pentru operaţiunile de rafinare şi petrochimie începând cu data de 1 iulie.

La ora 16.34 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a scăzut cu 0,3%, la 20.300,56 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,03%, la 5.334,43, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 12.051,13.

• Creşteri uşoare la New York

Pe Wall Street, acţiunile au urcat uşor ieri, în deschidere, chiar dacă există incertitudini privind încheierea conflictului comercial dintre SUA şi China.

În aceste condiţii, titlurile producătorului de avioane "Boeing" Co. s-au apreciat cu 0,5%, la 356,96 dolari, iar cele ale fabricantului de utilaje grele "Caterpillar" Inc. - cu 0,09%, la 122,96 dolari.

Acţiunile "Alibaba Group Holding" Ltd., cea mai mare companie chinezească de comerţ electronic, au înregistrat un plus de 1,2%, la 156,91 dolari. "Alibaba" analizează atragerea a 20 de miliarde de dolari prin intermediul unei listări secundare, la Bursa din Hong Kong, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Titlurile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au câştigat 0,7%, ajungând la 180,19 dolari, deşi firma de cercetare a pieţei Gartner a anunţat că vânzările mondiale de smartphone-uri au scăzut cu 2,7% în primul trimestru al acestui an, la 373 milioane unităţi.

La ora 09.42, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.826,06 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 25.712,32, Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 7.690,50.

• Asia, în urcare

Bursele din Asia au urmat un curs pozitiv ieri, după ce preşedintele american Donald Trump şi-a încheiat vizita de stat în Japonia.

În acest context, acţiunile producătorului de electronice "Sony" Corp. s-au apreciat cu 0,7%, la 5.458 yeni, cele ale producătorului de utilaje grele "Komatsu" Ltd. - tot cu 0,7%, la 2.433 yeni.

Titlurile producătorului nipon de echipamente pentru semiconductori "Tokyo Electron" Ltd. au urcat cu 2,7%, la 15.010 yeni. Compania a anunţat că va răscumpăra acţiuni.

Acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., producător australian de ţiţei, au crescut cu 0,7%, la 36,03 dolari australieni, dar cele ale "Oil Search" Ltd. au scăzut cu 0,3%, la 7,22 dolari australieni, pe fondul fluctuaţiilor preţurilor de pe piaţa de profil. În acelaşi sector, titlurile "China Petroleum & Chemical" Corp. au coborât cu 0,2%, la 5,61 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,4%, la 21.260,14 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,5%, la 6.484,80, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,4%, la 27.390,81.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus