Stiri de ultima ora

Bursa a închis joi în creştere. Tranzacţii de peste 37 milioane lei

Bursa a închis joi în creştere. Tranzacţii de peste 37 milioane lei
Economic
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a urcat cu 1,20%, la 8.861,11 puncte.

Ultima ora

Valoarea totală a schimburilor realizate a fost de 37,797 milioane de lei (8,108 milioane euro), din care 34,943 milioane lei (7,496 milioane euro) au fost tranzacţii cu acţiuni. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 1,16%, indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,93%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a crescut cu 0,83%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a majorat cu 1,11%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,03%. 

Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Carbochim, care au pierdut 5,26% din valoare, Altur, cu minus 4,69%, şi UAMT, cu 2,94%. 

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la SSIF BRK Financial Group, de 7,18%, Transilvania Construcţii, de 4,88%, şi Cemacon, de 3,64%. 

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată, ca şi valoare, au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (14,182 milioane lei), OMV Petrom (7,453 milioane lei) şi BRD-GSG (4,031 milioane lei).

Cum au evoluat marile burse

Bursa de pe Wall Street a deschis joi în creştere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,75%, ajungând la valoarea de 24.447,31 puncte, în creştere cu 183,01 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor s 500 s-a apreciat cu 0,40%, ajungând la valoarea de 2.655,17 puncte, în creştere cu 10,48 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,37%, ajungând la valoarea de 7.068,19 puncte, în creştere cu 26,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în creştere cu 1,36%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.129,52 puncte, în creştere cu 95,51 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 
capital.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus