Stiri de ultima ora

Badea, ASF: Activele administrate în sistemul privat de pensii au crescut cu 7,28% în T1

Badea, ASF: Activele administrate în sistemul privat de pensii au crescut cu 7,28% în T1
Economic
La 31 martie, valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private, a atins 53,21 miliarde de lei (11,17 miliarde de euro), în creștere cu 7,28 % față de luna decembrie 2018, a declarat Leonardo Badea, președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Valoarea activelor totale la 31 martie 2019 reprezenta 5,50 % din PIB. 7,31 milioane de participanți erau înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la sfârșitul lunii martie, cu un avans de 0,81 % față de finalul anului 2018. În trimestrul I 2019 s-au înregistrat 60 mii participanți noi în sistem, cu 14,75 % mai puțin decât în trimestrul I 2018 (70 mii persoane), conform Mediafax.

479.700 de participanți erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative la 31 martie 2019, cu un avans de 1,25% față de finalul anului 2018. În trimestrul I 2019 s-au înregistrat 9.455 participanți noi în sistem, cu 8,88 % mai mulți decât în trimestrul I 2018 (8.675 persoane).

Badea spune că noi modificări lefislative le-au permis administratorilor fondurilor de pensii să investească activele fondului de pensii private în următoarele noi instrumentele financiare: acțiuni și obligațiuni emise de societățile de proiect, înființate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare, sau fonduri de investiții specializate în infrastructură, în procent de până la 15 % din valoarea totală a activelor fondului de pensii; valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate emise de fonduri sau societăți care desfășoară activități de dezvoltare și promovare imobiliară, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, administrarea imobilelor, în procent de până la 3 % din valoarea totală a activelor fondului de pensii; investiții private de capital sub forma acțiunilor și obligațiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sau sub forma participațiilor la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.

„Toate aceste modificări lărgesc spectrul de investiții disponibil administratorilor fondurilor de pensii private, contribuind la dezvoltarea acestora și în același timp asigurând un grad sporit de siguranță participanților”, spune președintele ASF.

La 31 martie 2019, structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat era următoarea: titlurile de stat cu 61,30 %, acțiuni 18,32 % și alte active 20,38 %. Comparativ cu luna decembrie 2018, ponderea instrumentelor cu venit fix în portofoliile fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat o scădere. În același timp, portofoliile fondurilor de pensii administrate privat au înregistrat o creștere a alocării în acțiuni. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat: 2,8758 %.

În condițiile maturizării sistemului, raportul în funcție de vârstă s-a modificat în perioada martie 2018 – martie 2019 în favoarea participanților cu vârsta de peste 35 de ani. Astfel, comparativ cu decembrie 2018, s-a înregistrat o scădere de 0,34 puncte procentuale a celor cu vârsta de până în 35 ani, când raportul a fost 44,39 % la 55,61 % pentru fondurile de pensii administrate privat, respectiv o creștere de 0,08 puncte procentuale față de decembrie 2018, când raportul a fost de 17,47 % la 82,53 % pentru fondurile de pensii facultative.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus