Stiri de ultima ora

Autoturismele cu până la 9 locuri vor putea fi folosite pentru ride-sharing

Autoturismele cu până la 9 locuri vor putea fi folosite pentru ride-sharing
Economic
Autoturismele cu până la 9 locuri, inclusiv cel al șoferului, vor putea fi folosite pentru activitatea de transport alternativ (ride-sharing), potrivit unei modificări la OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, adoptate, marți, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Proiectul modifică art.19 lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2019.

„Intervenţia legislativă este argumentată prin necesitatea corelării cu definiţia autoturismului de la art.3 pct.2 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2011, conform căruia acesta are un număr de cel mult 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, iar nu un număr de maximum 5 locuri, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019.

Astfel, s-ar asigura eliminarea discriminării posesorilor de autovehicule care se încadrează în definiţia sus-menţionată, posesori cărora actualmente le este îngrădit accesul la piaţa transportului alternativ”, arată raportul propunerii legislative.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus