Stiri de ultima ora

ANUNŢ de la ANM. Revin ninsorile. Temperaturile ajung la minus 12 grade. De când se întoarce vremea rea în Bucureşti

ANUNŢ de la ANM. Revin ninsorile. Temperaturile ajung la minus 12 grade. De când se întoarce vremea rea în Bucureşti
Economic
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că vremea va continua să fie caldă luni, însă de marţi temperaturile încep să scadă chiar la minus 12 grade.

Ultima ora

În prima zi a săptămânii, temperaturile maxime vor fi apropiate celor înregistrate pe parcursul weekend-ului, ridicate în partea de Sud a teritoriului.

"Pentru săptămâna viitoare, dacă ne referim la ziua de luni, va rămâne destul de caldă cu temperaturi de până la 14 grade Celsius în partea de Sud a ţării, dar se înmulţesc precipitaţiile, ziua în partea de vest, nord şi centru şi în restul teritoriului, la munte se înmulţesc ninsorile, în partea de sud şi sud-est, adică în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi chiar în jumătatea de sud a Moldovei sunt aşteptate ploi, iar în rest, în Banat, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei sunt prognozate ploi. De luni noapte, ploile se vor transfroma în lapoviţă şi ninsoare.

 Pe arii destul de extinse, vor fi precipitaţii şi pe parcursul zilei de marţi, în vest, nord, centru şi la munte vor fi mai ales ninsori, dar slabe cantitativ în timp ce în sud şi sud-est vor fi ploi pe parcursul zilei, iar noaptea pot apărea lapoviţe şi ninsori. Marţi sunt aşteptate maxime între 0 şi 8 grade şi minime, miercuri dimineaţă între -9 şi 0 grade, positive în Lunca Dunării şi Dobrogea, mai scăzute în estul Transilvaniei", a declarat, Meda Andrei, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

În Capitală, prima zi a săptămânii va aduce temperaturi maxime care vor depăşi pragul de 10 grade Celsius.

Marţi şi miercuri, sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ploaie care vor lua forma unor ninsori slabe cantitativ spre mijlocul săptămânii.

"Mâine (luni -n.r.) în Capitală vreme frumoasă pe parcursul zilei, cu 12-13 grade Celsius după-amiază, după aceea noaptea de luni spre marţi, marţi cerul va fi acoperit de nori, va scădea temperatura, la prânz sunt aşteptate temperaturi de 5-6 grade iar miercuri dimineaţă 0, -1 grad Celsius. Marţi vor fi precipitaţii sub formă de ploaie în Bucureşti, iar marţi spre miercuri trecător nu este exclus să înregistrăm lapoviţă şi ninsoare", a precizat meteorologul de serviciu.

Spre finalul săptămânii, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă o îmbunătăţire uşoară a vremii, precipitaţiile se vor mai restrânge şi temperaturile vor avea valori maxime în general între 0 şi 6 grade, temperaturi normale pentru data din calendar, şi minime în general între -12 şi -2 grade , cu valori de -10,-12 grade în centrul ţării şi în depresiuni.
capital.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus