Stiri de ultima ora

Alin Burcea, Paralela 45: Problema cu compania Tarom este instabilitatea. La Tarom niciodată nimeni nu ştie nimic

Alin Burcea, Paralela 45: Problema cu compania
Tarom este instabilitatea. La Tarom niciodată nimeni nu ştie nimic
Economic
Paralela 45 mai operează doar 10% din curse cu compania naţională Tarom, faţă de 90% în urmă cu doi ani, din cauza instabilităţii şi a faptului că „la Tarom niciodată nimeni nu ştie nimic”, potrivit lui Alin Burcea, CEO şi proprietar al agenţiei de turism.

„Problema cu compania Tarom este instabilitatea, la Tarom niciodată nimeni nu ştie nimic. Trebuiau să contracteze nouă ATR-uri. Am auzit ştirea asta de 30 de ori. Nu sunt contractate. Ar trebui să mai contracteze nişte avioane Boeing 737-800 pentru la anul. Nimeni nu ştie nimic”, a declarat Alin Burcea.

Şeful Paralela 45 a declarat că un operator vrea să ştie din timp dacă îşi poate opera cursele cu Tarom, dar compania naţională nu dă răspunsuri la timp, pe când companiile internaţionale pot face acest lucru.

„Aşteptăm Tarom, dar aproape 90% din zboruri nu le facem cu compania naţională. Noi, ca operatori, vrem să ştim din timp. Vrem să facem contractele în iunie, iulie, august, cel mai târziu în septembrie, pentru anul următor. La Pegasus şi la SunExpress sunt contracte semnate.  Cum este posibil ca aceste companii să poată să facă contracte şi să dea oferte în iunie, iulie şi august şi niciodată compania Tarom nu poate? Acum doi ani aveam 90% cu Tarom, iar acum 10%, dacă îmi vor răspunde la cererea de ofertă”, a precizat Burcea.

Potrivit lui, acest lucru este sfâşietor şi „este păcat”. „Ani de zile am lucrat cu ei şi lucrăm. La nivel personal, relaţiile dintre noi şi cei de la comercial sunt foarte bune. E păcat. La Tarom văd şi frustrarea oamenilor care lucrează acolo. Tot ce îi întrebi, se răspunde: «Nu ştim, nu ştim, nu ştim». De 20 de ani de când lucrăm, am primit acelaşi răspuns: «Nu am făcut programul de vară». Este tragedia Taromului şi sper ca ea să nu se termine în stilul acesta grecesc, cu o dramă”, a declarat proprietarul Paralela 45.

Alin Burcea susţine că povestea cu Tarom nu trebuie să frâneze şi că următorul Guvern trebuie să „tranşeze problema” şi „să ia taurul de coarne”. „Pentru Guvernul Orban eu aş pune-o ca prioritate number 1”, a spus el.

Potrivit lui Burcea, din păcate, schimbarea permanentă de directori nu face bine companiei naţionale Tarom. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus