Stiri de ultima ora

ALEXANDRU ELIAN, BLUE ROCK FINANCIAL SERVICES Nu cred că BVB va avea succes ca bursă independentă

ALEXANDRU ELIAN, BLUE ROCK FINANCIAL SERVICES  Nu cred că BVB va avea succes ca bursă independentă
Economic
• "Investiţiile la bursă au fost rar prezentate drept o chestiune serioasă, ca parte dintr-un portofoliu echilibrat de acţiuni şi obligaţiuni, necesare într-o strategie de economisire pe termen lung"  

• "În Vest, principala raţiune pentru care o companie plăteşte dividende este pentru că management-ul nu găseşte oportunităţi mai bune de a-şi reinvesti profitul"

• "O persoană care nu a investit niciodată nu trebuie să creadă în poveşti precum cele că pe bursă devii milionar peste noapte sau că brokerul său ştie cu certitudine ce va fi mâine"

Este greu de crezut că Bursa de Valori Bucureşti va putea avea succes pe termen mediu ca o bursă independentă, în condiţiile în care tendinţa mondială este ca burse mici să fuzioneze cu sau să fie achiziţionate de burse mari, ne-a spus Alexandru Elian, director de vânzări în cadrul Blue Rock Financial Services, care a avut amabilitatea să ofere un interviu Ziarului BURSA despre piaţa noastră de capital.

Domnia sa consideră că investitorii din ţara noastră urmăresc aproape întotdeauna companiile de dividend în locul celor de creştere, ceea ce schimbă strategia emitenţilor.

"Percepţia că bursa este un «joc» şi că preţurile sunt manipulate de brokeri sau politicieni, de multinaţionale, Soros sau de «statul paralel», reprezintă o piedică pentru investiţiile la BVB", spune Alexandru Elian, care şi-a început cariera în brokeraj acum mai bine de 40 de ani la Bursa de Metale din Londra.

Reporter: Privind doar cifrele, Bursa de Valori Bucureşti pare o piaţă ieftină (cuantificată prin multiplii de evaluare) şi cu rentabilităţi mari (randamentul mediu al dividendelor pentru emitenţii din BET era de circa 8% în aprilie 2019, probabil printre cele mai mari din lume, performanţă atinsă şi în anii anteri­ori). În aceste condiţii, în afară de lichiditatea redusă şi statutul de piaţă de frontieră, credeţi că există alte motive pentru care investitorii stră­ini ocolesc bursa noastră? Puteţi detalia?

Alexandru Elian: Cred că sunt multe motive care împiedică inves­tiţiile în acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti. Unele sunt obiective, altele subiective.

Printre cele subiective intră percepţia că bursa este un "joc" şi că preţurile sunt manipulate de brokeri sau politicieni, de multinaţionale, Soros sau de "statul paralel". Investiţiile la bursă au fost rar prezentate drept o chestiune serioasă, profesională, ca parte dintr-un portofoliu echilibrat de acţiuni ofensive şi defensive, împreună cu obligaţiuni emise de entităţi credibile, necesare într-o strategie de economisire pe termen lung. Dacă intraţi pe forumuri, veţi vedea că se discuta de day trading, levier, forex şi altele asemănătoare. Or, rata de succes a unui investitor neprofesionist în astfel de pieţe este mică.

Apoi, citim pe Internet cât de mulţi bani au pierdut unele persoane la bursă, ceea ce descurajează şi mai mult potenţialii investitori individuali serioşi.

În ultimii ani, se vede o creştere a participării populaţiei la fondurile de investiţii (interne, externe, cu o abordare activă sau pasivă, fonduri alternative sau UCITS - Undertakings for Collective Investment in Transferable Securities), ideea fiind că oamenii încep să prefere ca banii lor să fie investiţi de un profesionist cu o experienţă dovedită.

Apoi, avem raţiunile obiective pentru investitorul străin: riscul politic, riscul valutar, lipsa de lichiditate, o gamă de acţiuni relativ limitată atât ca număr cât şi ca sectoare, birocraţie excesivă. Ca atare, vedem acţiuni româneşti, sub formă de Certificate Globale de Depozit (GDR-uri), cum sunt Romgaz (SNGR), OMV Petrom (PETB), Electrica (ELSA) şi Fondul Proprietatea (FP), având în unele zile volume mai mari la Bursa de la Londra decât au titlurile SNG, SNP, EL sau FP la Bucureşti.

Reporter: În ultima perioadă, depozitele bancare ale gospodăriilor populaţiei au crescut constant de la an la an (numai cele overnight având, în intervalul 2015 - 2018, o creştere mai mult decât dublă - de la 39,9 miliarde de lei, la aproape 85,2 miliarde de lei, conform datelor BNR). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte activitatea de la BVB, nu se poate identifica aceeaşi tendinţă, în condiţiile în care indicatori precum valoarea medie zilnică tranzacţionată sau volumul anual al transferurilor nu au o traiectorie ascendentă clară, ca în cazul depozitelor (de plidă, valoarea medie a tranzacţiilor în 2014 a fost de 51,96 milioane de lei, în 2018 de 46,01 milioane de lei, iar până acum în 2019 este de numai 42,01 milioane de lei). Care este motivul pentru care, cu toate că randamentele obţinute de investitorii de la BVB sunt cu mult peste dobânda bancară, nu asistăm la o migrare a economiilor populaţiei din bănci către plasamente în piaţa de capital?

Alexandru Elian: Cred că în acest caz suntem în faţa unui amestec de lipsă de educaţie financiară, lipsă de diversitate în ceea ce priveşte emitenţii şi o dorinţă a publicului investitor de a da "lovituri" cu rezultate şi riscuri spectaculoase. Am văzut cu toţii statisticile cu privire la numărul de conturi deschise de români pe platforme forex sau entităţi care vând criptomonede sau criptojetoane. Acestea sunt mai numeroase decât cele ale investitorilor activi de la Bursa de Valori Bucureşti.

Reporter: Ce măsuri pot fi luate pentru încurajarea segmentului de retail la bursa noastră? De către cine?

Alexandru Elian: Cu certitudine că, Bursa de Valori Bucureşti poate să facă mai mult în plan educaţional, inclusiv o colaborare cu Ministerul Învăţământului, pentru a introduce educaţia financiară ca materie în liceu, ceea ce ne-ar pregăti generaţia următoare de investitori.

Pe de altă parte, este cel puţin ciudat că, una dintre marile indus­trii din România, cea a construcţiilor de locuinţe, birouri şi spaţii comerciale sau industriale, este reprezentată la BVB de un singur emitent de acţiuni, Impact Developer & Contractor şi de un singur emitent de obligaţiuni, Globalworth. Acesta ar fi doar un exemplu. Aducerea emitenţilor la bursă este treaba societăţilor de intermediere.

Reporter: Cât de corelată este bursa noastră cu pieţele externe?

Alexandru Elian: Destul de corelată cu DAX 30, deşi în 2019 piaţa noastră a performat mai bine decât indicele german.

Reporter: Din septembrie 2016, de când piaţa noastră de capital a intrat pe lista de monitorizare a FTSE Russell pentru promovarea în categoria emergentă secundară, tot s-a vehiculat listarea Hidroelectrica ca fiind soluţia pentru ca BVB să îndeplinească şi criteriul lichidităţii, ultimul rămas de bifat pentru trecerea la statutul de emergentă. Credeţi că listarea Hidroelectrica este suficientă pentru ca BVB să facă acest pas? În cazul unui răspuns negativ, de ce ar mai fi nevoie?

Alexandru Elian: Pentru FTSE Russell mai avem de făcut un pas, dar pentru MSCI ceva mai mulţi. În piaţa noastră nu se împrumută acţiuni şi nu se face vânzare în lipsă.

Iată un citat din raportul MSCI Global Market Accessibility Review, din iunie 2019:

Drepturi egale pentru investitorii străini: informaţiile referitoare la companie nu sunt întotdeauna uşor disponibile în limba engleză.

Compensare şi decontare: nu există statut de nominee iar structurile omnibus sunt disponibile, dar având condiţii speciale.

Transferabilitate: De la "- /?" La "+". În septembrie 2018, sistemul pentru tranzacţii cu transferuri "in-kind" şi tranzacţiile "off-exchange" au fost îmbunătăţite şi res­tricţiile au fost eliminate. Este necesar mai mult timp pentru a evalua impactul schimbărilor realizate.

Reporter: Pentru a crea o piaţă de instrumente financiare derivate în ţara noastră, Bursa de Valori Bucureşti a demarat proiectul construirii Contrapărţii Centrale (la care recent a aderat şi OPCOM). Care ar fi, în opinia dumneavoastră, impactul pe care este posibil să-l aibă o astfel de piaţă pentru BVB?

Alexandru Elian: Cu certitudine o piaţă de produse financiare derivate ar ajuta la creşterea semnificativă a lichidităţii Bursei de Valori Bucureşti. Dar, pentru a avea market-makeri pentru piaţa de derivate, trebuie implementat eficient împrumutul de acţiuni şi vânzarea în lipsă.

Reporter: Se poate dezvolta piaţa noastră de capital fără ajutor din partea statului? Cum?

Alexandru Elian: Statul poate ajuta bursa în patru modalităţi: participarea la Contrapartea Centrală, listarea de emitenţi, acordarea de facilităţi fiscale şi eliminarea obstacolelor administrative.

Restul aparţine pieţei private.

Reporter: Care consideraţi că este motivul pentru care, piaţa noastră de capital, prin bursă, nu îşi îndeplineşte rolul de finanţare a economiei?

Alexandru Elian: Cred că nu avem cultura investiţiilor prin bursă. Aproape întotdeauna urmărim companiile ce oferă dividende mari, în locul celor de creştere, ceea ce schimbă strategia emitenţilor.

În Vest, principala raţiune pentru care o societate plăteşte dividende este pentru că management-ul nu găseşte oportunităţi mai bune de a-şi reinvesti profitul. De asemenea, cred că privim investiţiile în societăţi private cu un scepticism exagerat, iar investitorii caută randamente care adeseori nu sunt atractive pentru emitenţi (de pildă emisiunile de obligaţiuni RCS & RDS în valoare de 550 milioane de euro, cu 5% dobândă, listate la Irish Stock Exchange, operaţiuni care la noi ar fi fost foarte greu de realizat).

Reporter: Cum vedeţi viitorul pieţei noastre de capital şi implicit al Bursei de Valori Bucureşti?

Alexandru Elian: Cred că tendinţa mondială este ca burse mici să fuzioneze cu sau să fie achiziţionate de burse mari.

În piaţa europeană sunt câţiva giganţi :

- Euronext rezultat din fuziunea NYSE-Euronext, care astăzi cuprinde Alternext Amsterdam, Bruxelles, Lisabona, Paris, Easynext Lisabona, Euronext Amsterdam, Bruxelles, Dublin, Lisabona, Londra, şi Paris, precum şi Marche libre Bruxelles şi Paris.

- Nasdaq, care după achiziţionarea OMX are Nasdaq Nordic (Helsinki, Copenhaga, Islanda, Oslo, Bursa din Armenia), First North (Copenhaga, Stockholm, Islanda şi Helsinki), în plus faţă de bursele din Boston şi Philadelphia.

- London Stock Exchange, care are Borsa Italiana, Turqoise, London Clearing House şi FTSE Russell.

- Deutsche Borse, care are Clearstream, Eurex, European Energy Exchange, Tradegate Exchange, Frankfurter Wertpapierbörse (FWB, Frankfurt Stock Exchange)

Este greu de crezut că Bursa de Valori Bucureşti va putea avea succes pe termen mediu ca o bursă independentă.

Reporter: Ce sfaturi aveţi pentru cineva care nu a investit/tranzacţionat niciodată la bursă? Care sunt primii paşi pe care ar trebui să îi facă?

Alexandru Elian: În primul rând să citească mult şi/sau să urmeze sfaturile unui broker competent. În investiţii nu există "one size fits all", o soluţie unică pentru toată lumea. Fiecare dintre noi suntem într-o situaţie diferită, în funcţie de vârstă, venituri, economii, situaţie familială, apetit pentru risc etc. Ca atare, avem nevoie de o soluţie individuală, pe care fie ne-o creăm singuri, fie apelăm la un fond de inves­tiţii sau la un broker competent.

Apoi, l-aş mai sfătui să fie prudent, să nu facă investiţii decât prin canale autorizate şi reglementate şi să nu creadă în poveşti precum cele că pe bursă devii milionar peste noapte sau că brokerul său ştie cu certitudine ce va fi mâine.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus