Stiri de ultima ora

Agenția Alimentelor și Medicamentelor din SUA: Îmbolnăvirile utilizatorilor de vaping, cauzate de utilizarea lichidelor cu extract de marijuana

Agenția Alimentelor și Medicamentelor din SUA: Îmbolnăvirile utilizatorilor de vaping, cauzate de utilizarea lichidelor cu extract de marijuana
Economic
Agenția Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) a emis un comunicat prin care oferă consumatorilor informații utile pentru a se proteja, în timp ce continuă să investigheze cazurile recente de îmbolnăvire, soldate cu o serie de decese. Potrivit FDA, multe dintre eșantioanele testate ca parte a investigației în curs, conțin tetrahidrocanabinol (sau THC, o componentă psihoactivă a plantei de marijuana) și, de asemenea, cantități semnificative de acetat de vitamina E, provenite de pe piața neagră. Acetatul de vitamina E este o substanță prezentă în produsele de larg consum, sau în suplimentele alimentare, dar datele referitoare la efectele inhalării sale sunt limitate. Cel puțin unul dintre decesele făcute publice pare să fi fost cauzat de produse ilicite pentru vapat care conțin THC, iar în multe dintre cazurile de boală raportate în diverse state, pacienții au recunoscut utilizarea recentă a acestuia. FDA îndeamnă consumatorii să evite achiziționarea produselor de vapat de pe stradă și să nu utilizeze lichid cu THC, sau să modifice/ adauge substanțe la produsele cumpărate din magazine.

Așadar, concluziile preliminare al FDA arată că nu produsele de vaping legale, achiziționate din magazine precum lichide cu nicotină destinate țigărilor electronice, vaporizatoarele, produsele cu tutun încălzit, sau altele au cauzat recentele îmbolnăviri din SUA, ci lichidele cu extract de marijuana, procurate de pe piața neagră, pe care utilizatorii le-au pus în aceste dispozitive.

Este absolut regretabil modul în care anumite personalități din lumea medicală, mânate de dorința de a demonstra cu orice preț că produsele de vaping ar fi la fel de nocive ca țigările de tabac (poziție nesusținută de orice dovezi științifice), s-au grăbit să facă o serie de afirmații cel puțin discutabile în privința vapingului, fără a aștepta măcar concluziile preliminare ale anchetei, aducând mari deservicii luptei împotriva fumatului

Lichidele cu nicotină pentru vaping sunt clar legiferate pe piața românească prin legea 201/2016 care transpune Directiva Europeană, privind produsele din tutun și produsele conexe (TPD II). Comercializarea lor pe piață, poate fi făcută doar după o notificare de 6 luni în prealabil, timp în care producătorul are obligația de a furniza autorităților buletine de analiză toxicologică.

Instituțiile de reglementare din România trebuie să bazeze deciziile de reglementare, cruciale pentru sănătatea fumătorilor și lupta împotriva fumatului, pe adevărul științific, iar concluziile anchetei FDA vin să reconfirme faptul că aceste produse sunt sigure.

Asociația Industriei de Vaping (AIV) reunește unele dintre cele mai importante companii de pe piața de vaping din România – producători, distribuitori, specialiști – cu scopul de a reprezenta acest sector de activitate în relația cu autoritățile statului și opinia publică din România. AIV operează independent de piața de tabac, sau de farma si dorește să devină un veritabil partener al instituțiilor statului, cu atribuții în zona de sănătate publică și să contribuie la o schimbare in bine pentru fumătorii din România.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus